Cadavrul unei femei a fost găsit în apa mării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cadavrul unei femei a fost găsit în apa mării

Eveniment 03 Noiembrie 2015 / 12:33 702 accesări

Trupul unei femei a fost găsit fără suflare, plutind la malul plajei din Mamaia. Marți, în jurul prânzului, constănțenii care se plimbau în zona plajei Azur au descoperit cadavrul unei femei și au alertat autoritățile prin numărul de urgență 112, iar la fața locului au sosit un echipaj de pompieri și unul de medici. Pompierii au scos la mal trupul femeii, iar medicii au efectuat manevra de resuscitare, însă a fost în zadar. Asupra ei s-au găsit acte de identitate și suma de o mie de lei. Din primele cercetări s-a stabilit că este vorba despre Șerbănescu Ecaterina, din Ploiești, de 78 de ani. Deși nu s-a găsit vreun bilet de adio asupra sa, cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor decesului femeii, principala ipoteză fiind suicidul. Trupul a fost dus la morgă, pentru continuarea investigațiilor.



12