Cadel Evans a câştigat Turul Franţei 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cadel Evans a câştigat Turul Franţei 2011

Sport 25 Iulie 2011 / 00:00 625 accesări

Ciclistul australian Cadel Evans a câştigat pentru întâia oară în carieră Turul Franţei, încheiat ieri, la Paris. Victoria lui Evans (34 de ani) s-a decis sâmbătă, când acesta a recuperat handicapul de aproape un minut faţă de luxemburghezul Andy Schleck, fostul purtător al tricoului galben, în contratimpul de la Grenoble (42,5 km). Etapa i-a revenit germanului Tony Martin, mai rapid cu şapte secunde decât Evans şi cu peste un minut faţă de Alberto Contador (Spania). Evans a încheiat „Marea Buclă” cu un avans de un minut şi 34 de secunde faţă de Andy Schleck şi cu două minute şi 30 de secunde faţă de Frank Schleck, fratele lui Andy. Ediţia 2011 a marcat şi câteva premiere: Evans este primul ciclist din Emisfera Sudică învingător în „Le Tour”, cei doi Schleck sunt primii fraţi pe podium din istoria competiţiei, iar Mark Cavendish primul ciclist care se impune în ultima etapă, la Paris, trei ani la rând!

Australianul ratase de două ori victoria în situaţii similare. În 2007, el a pierdut la doar 23 de secunde titlul, recuperând doar un minut şi 27 de secunde la contratimp faţă de Alberto Contador, în timp ce un an mai târziu i-a luat lui Carlos Sastre doar 36 de secunde la contratimp, iar ibericul s-a impus la final cu un avantaj de aproape un minut.

În clasamentul sprinterilor (tricoul verde), primul a fost Mark Cavendish (Marea Britanie), în clasamentul căţărătorilor (tricoul alb cu buline roşii) a triumfat Samuel Sanchez (Spania), iar în clasamentul „tinerilor” (tricoul alb) cel mai bun a fost Pierre Rolland (Franţa). Pe echipe s-a impus Team Garmin - Cervelo (Thor Hushovd, Tom Danielson, David Zabriskie etc.).

Taguri articol


12