În timp ce oficialii de la Praga încearcă să minimalizeze efectele asupra politicii comunitare cauzate de înlăturarea de la putere a Guvernului condus de Mirek Topolanek, în mijlocul mandatului de preşedinţie a UE, tot mai mulţi oficiali europeni nu se lasă deloc convinşi. „Căderea Guvernului nu este un lucru necunoscut şi nici catastrofal, într-un sistem constituţional care funcţionează”, a declarat preşedintele ceh Vaclav Klaus, într-un scurt discurs la Castelul din Praga, sediul său oficial. „În 20 de ani de libertate, am devenit o democraţie parlamentară dezvoltată. De aceea accept cu respect decizia Camerei Deputaţilor”, a declarat şeful statului, cunoscut pentru poziţiile sale critice faţă de premierul Topolanek. „Situaţia va fi rezolvată fără nicio schimbare a orientării noastre angajate în noiembrie 1989, data căderii regimului comunist la Praga”, a dat asigurări preşedintele Klaus, după o întrevedere cu preşedintele Parlamentului, social-democratul Miloslav Vlcek. Mirek Topolanek va fi obligat să demisioneze, cel mai probabil azi, după o reuniune extraordinară a Cabinetului său.
Premierul ceh a promis, miercuri, că va depune toate eforturile pentru a respecta angajamentul asumat de Cehia privind ratificarea Tratatului de la Lisabona, chiar dacă iniţiativa va reveni pe viitor stîngii, care a votat marţi pentru demiterea Guvernului. Mirek Topolanek a confirmat că speră ca liderii europeni să ajungă, la summit-ul european din iunie, la un acord politic privind desemnarea preşedintelui viitoarei Comisii Europene, în condiţiile în care mandatul Comisiei conduse de Jose Manuel Barroso expiră în luna noiembrie. Referindu-se la solicitarea europarlamentarilor de a fi consultaţi asupra acestui subiect, după anunţarea rezultatelor alegerilor europene de la începutul lunii iunie, a apreciat că este posibilă amânarea summit-ului UE programat pentru 18 - 19 iunie. Senatul ceh urmează să discute textul Tratatului în aprilie, în pofida înlăturării de la putere a Guvernului liberal. Deputaţii cehi au aprobat ratificarea Tratatului în data de 18 februarie, însă rezultatul votului din Senat rămîne neclar, din cauza opoziţiei ferme a unora dintre senatorii din partidul lui Topolanek. Pentru a fi ratificat, Tratatul trebuie aprobat separat de cele două Camere ale Parlamentului şi semnat de preşedintele Vaclav Klaus. Cehia şi Irlanda sînt singurele ţări membre UE care nu au ratificat încă Tratatul. Irlanda, care a respins documentul în urma unui referendum organizat în iunie 2008, urmează să convoace, înainte de sfîrşitul lunii octombrie, o nouă consultare pe această temă.
Preşedintele ceh, euroscepticul Vaclav Klaus, va reprezenta UE la un summit UE-Rusia de la sfîrşitul lunii mai, organizat în Extremul Orient rus, a declarat miercuri un emisar rus la UE. Guvernele europene se tem că perspectiva alegerilor anticipate în ţară ar putea tensiona climatul politic naţional, complicînd şi mai mult procesul de ratificare parlamentară a textulului, deja foarte controversat în Cehia. Ministrul francez al Afacerilor Externe, Bernard Kouchner, a fost cel mai critic oficial european referitor la situaţia din Cehia. „Preşedinţia cehă a UE este afectată de criza politică din Cehia”, a apreciat acesta fără să îşi ascundă îngrijorarea şi a asigurat Cehia de susţinerea Franţei, care a deţinut preşedinţia UE în cel de-al doilea semestru din 2008.