Prinţul William şi soţia sa, Catherine Middleton, au trimis bebeluşului actriţei Reese Witherspoon, la puţin timp după naştere, un cadou specific Marii Britanii. Cadoul, un body cu steagul Marii Britanii, a reprezentat un semn de apreciere din partea cuplului regal. Actriţa Reese Witherspoon şi soţul ei, impresarul Jim Toth, au devenit părinţii lui Tennessee James, în luna septembrie, iar prinţul William şi Catherine Middleton, pe care actriţa i-a întâlnit pe când erau în vizită în Los Angeles, în 2011, au fost printre primii care le-au trimis un cadou şi o scrisoare de felicitare fericiţilor părinţi. Cuplul Witherspoon-Toth a mai primit un cadou costisitor din partea lui Robert Pattinson, un leagăn din colecţia Posh Tots, în valoare de 2.000 de dolari.
Reese Witherspoon, în vârstă de 36 de ani şi Jim Toth, de 41 de ani, s-au căsătorit în martie 2011. Cei doi şi-au început relaţia în ianuarie 2010, la scurt timp după ce actriţa s-a despărţit de Jake Gyllenhaal, după o relaţie de trei ani.