Ca în fiecare an, şi de astă dată, toţi locuitorii din comuna Valu lui Traian vor primi pachete de Crăciun. Oamenii nu vor fi lăsaţi fără alimentele de bază în preajma sărbătorilor de Crăciun. Aşa se face că Primăria a decis să pregătească pentru fiecare familie câte un pui, un kg de orez, un cozonac, un litru de ulei şi un kg de făină. Mai departe, oamenii îşi vor pregăti masa de sărbători. Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, spune că au fost comandate 5.800 pachete, ca să ajungă pentru fiecare familie. După modelul adoptat în comunităţile mai mici, şi la Valu lui Traian alimentele vor fi distribuite pe teren, din poartă în poartă, cu ajutorul consilierilor locali şi al funcţionarilor Primăriei. „Am ales această modalitate de distribuire ca să evităm statul la coadă şi înghesuiala aferentă, mai ales că nu avem foarte multe de împărţit. În plus, ne asigurăm că ajunge un pachet în fiecare casă, pentru că oricui îi prinde bine“, a declarat Mitroi. Nu doar adulţii vor primi cadouri din partea administraţiei locale. Cei mici nu au fost uitaţi nici ei. Cei peste 1.700 de copii din şcolile şi grădiniţele din comună vor primi şi ei un dar de Moş Crăciun: dulciuri şi fructe. Poate aşa îşi vor aminti că măcar în această perioadă trebuie să fie cuminţi.