Cadouri de la mari sportivi pentru copiii bolnavi de cancer

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campania #SelfieForLife Provocare și pentru Simona Halep, Hagi, Năstase

Cadouri de la mari sportivi pentru copiii bolnavi de cancer

Sănătate 24 Martie 2015 / 00:00 565 accesări

Internaționalul Alexandru Maxim, convocat la echipa națională de fotbal pentru meciul cu Insulele Feroe, precum și foștii internaționali Miodrag Belodedici și Jean Vlădoiu i-au vizitat ieri pe cei peste 90 de copii bolnavi de cancer internați la Institutul Clinic Fundeni din București. Celor trei fotbaliști li s-au alăturat Andrei Stoica și Benjamin Adegbuyi, campioni mondiali Superkombat, vizita făcând parte din campania #SelfieForLife, derulată de Asociația Fight for Life Charity, prin intermediul căreia se strâng donații pentru ajutarea copiilor bolnavi de cancer. Belodedici, Vlădoiu, Maxim, Stoica și Adegbuyi au oferit cadouri, hrană, scutece, sterilizatoare și fructe și le-au amenajat un loc de joacă în cadrul Secției de Oncologie Pediatrică. Sportivii le-au semnat copiilor mingile de fotbal, s-au jucat, au făcut poze și le-au readus pentru două ore zâmbetul pe buze. FRF s-a implicat în campania #SelfieForLife încă de la începutul acesteia, când jucătorii echipei naționale de fotbal și-au făcut un selfie, l-au postat pe pagina oficială de Facebook a naționalei și au provocat mai departe alte vedete. Donația FRF a constat în zeci de jocuri, sute de scutece Pampers, piureuri, peste o sută de kilograme de fructe, Lego, jucării, cărți, dulciuri, acuarele, creioane colorate, sterilizatoare, șervețele umede și multe alte obiecte de care se vor folosi copiii bolnavi de cancer internați la Institutul Clinic Fundeni. ”Am rămas extrem de impresionat. Sunt atât de mulți copii mici, chiar și de șase luni, care sunt bolnavi de această boală necruțătoare. Eu m-am înscris în #SelfieForLife încă de la început și susțin acest proiect din tot sufletul”, a declarat Alexandru Maxim. La rândul său, Miodrag Belodedici a spus: ''Noi am făcut doar o mică donație. Le-am oferit copiilor cadouri și multe jucării, fructe, dulciuri și multe lucruri de care au nevoie. Dorim să se facă auzit mesajul nostru și ca tot mai mulți oameni să se implice în campania #SelfieForLife, să facă o donație oricât de mică Asociației Fight for Life Charity”. ”Am văzut o suferință enormă în ochii copiilor, dar mai ales în ochii părinților lor. Este o boală cruntă, care nu poate fi tratată fără fonduri'', a declarat, la rândul său, Jean Vlădoiu. Alte celebrități provocate să intre în #SelfieForLife sunt Simona Halep, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase, Ciprian Sora, Alexandru Maxim, Florin Gardoș, Ionuț Iftimoaie, Puya, Pepe, Mihaela Rădulescu, Iulia Albu, Connect-R, Răzvan Simion, Dani Oțil, Fly Project, se arată în comunicatul FRF.

Taguri articol


12