Comuna Independenţa a cunoscut în ultimi ani o dezvoltare continuă. Implicarea primarului Cristea Gîscan dar şi a consilierilor locali în promovarea şi derularea mai multor proiecte la nivelul comunei, a ridicat mult nivelul comunei. Dacă, în urmă cu mai mulţi ani, Independenţa era o localitate uitată de lume, acum, la Independenţa copii se bucură de o şcoală renovată şi dotată cu tot ceea ce este nevoie pentru ca activitatea didactică să se desfăşoare în bune condiţii, locuitorii din comună se bucură de apă potabilă şi reţea de canalizare. Edilul localităţii, Cristea Gîscan a declarat că primul impediment în dezvoltarea anumitor programe este legat de fonduri. Sprijinul financiar venit din partea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), a fost consistent, şi astfel la Independenţa s-a reuşit pietruirea sau asfaltarea străzilor. „Am reuşit să finalizăm şi proiectul mini terenului de fotbal cu gazon artificial. Am achiziţionat şi nocturna pentru acest teren, dar pe care o vom instala cel mai probabil la primăvară. Pînă atunci, la nivelul comunei continuăm programele de înfrumuseţare pentru sărbătorile de iarnă. Am aporbat în consiliul local o hotărîre pentru acordarea unor cadouri familiilor din comună. De asemenea, CJC ne va sprijini în acordarea de cadouri pentru copiii din comună de la grădiniţă şi pînă la clasa a VIII-a. Consilierii locali au aprobat şi un proiect de acordare a cadourilor şi pentru elevii din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a. De asemenea ne pregătim pentru anul viitor, împreună cu alte comune să depunem un proiect comun pentru obţinerea unei finanţări de trei milioane de euro în vederea construirii unui obor şi a unei baze sportive“, a precizat Cristea Gîscan.