Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a început de ieri distribuirea cadourilor pentru copiii din mediul rural, oferite prin programul „Pomul de Crăciun”. În acest sfârşit de an, peste 36.000 de copii din judeţul Constanţa vor beneficia de cadourile oferite de CJC. Pachetele conţin fructe, dulciuri, jucării şi obiecte de îmbrăcăminte. Reprezentanţii CJC spun că pachetele au fost concepute special pentru fete şi băieţi, precum şi pe categorii de vârstă. Programul a fost demarat în anul 2007, conducerea CJC dorind astfel să completeze oarecum programul de rechizite. Dedicat în prima fază copiilor din mediul rural, în timp, programul a fost extins şi în câteva oraşe din judeţul Constanţa. Chiar dacă sunt încadrate la categoria „oraşe“, Negru Vodă, Băneasa şi Hârşova sunt zone preponderent rurale. Începând din acest an, în programul CJC „Pomul de Crăciun” a fost inclus şi oraşul Murfatlar, în urma hotărârii CJC aprobate de consilierii judeţeni în cadrul ultimei şedinţe. Acest lucru înseamnă un efort suplimentar din partea CJC, care trebuie să adauge încă 1.300 de cadouri la lista deja existentă, ajungând în prezent la peste 36.000 de cadouri ce vor fi date copiilor din judeţul Constanţa. Reprezentanţii CJC s-au împărţit în trei echipe care să ducă copiilor cadourile din partea CJC. În prima zi, elevii şi preşcolarii din 12 localităţi (Vulturu, Saraiu, Gârliciu, Ciobanu, Cumpăna, Agigea Costineşti, Topraisar, Mereni, Bărăganu, Cobadin) au primit cadourile din partea CJC.