După ce bugetul de venituri şi cheltuieli al Mangaliei a fost votat în Consiliul Local pe 10 aprilie, după ce consilierii PDL s-au răzgândit şi nu s-au mai opus proiectelor destinate oraşului, Trezoreria Constanţa a aprobat, ieri, bugetul oraşului pe 2010. Primarul Claudiu Tusac a declarat că specialiştii ...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa va organiza astăzi, la ora 11.00, un exerciţiu de simulare a unui incendiu la Liceul „Virgil Madgearu”, din Constanţa. Exerciţiul este organizat în parteneriat cu Societatea Naţională de „Cruce ...
Reprezentanţii sindicaliştilor români din educaţie - Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia \"Spiru Haret\", Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) şi Federaţia \"Alma Mater\" - s-au întâlnit, ieri, pentru a reanaliza situaţia învăţământului românesc şi problemele cu care ...
Între 22 şi 25 aprilie 2010 este celebrată Ziua Mondială a Pământului şi Luna Pădurii, ocazie cu care se are în vedere organizarea unui simpozion televizat, la care vor participa aprox. 50 de elevi, studenţi şi 18 cadre didactice, de la liceele „Carol I”, „Energetic” ...
Studenţii care frecventează cursurile masteratului didactic acreditat de Ministerul Educatiei într-o instituţie publică beneficiază de burse de studiu finanţate de la bugetul de stat, valoarea acestora fiind egală cu salariul net al unui profesor debutant, potrivit proiectului Legii Educaţiei. Schimbarea ...
Opt din zece seropozitivi HIV români sunt de părere că nu este necesar să-şi informeze medicul, altul decât cel infecţionist, despre starea lor de sănătate şi, implicit, despre statusul lor serologic, potrivit unui studiu realizat de fundaţia Romanian Angel Appeal. Majoritatea pacienţilor chestionaţi au ...
Reprezentanţii PC consideră că graba cu care Guvernul vrea să promoveze legea educaţiei este „o sfidare” la adresa partenerilor sociali implicaţi şi a partidelor din opoziţie care au cerut o analiză mai atentă a proiectului. Conform unui comunicat al PC, prin urgentarea trecerii legii prin ...
Opinia sindicaliştilor din învăţământ şi a asociaţiilor studenţilor şi părinţilor din România nu înseamnă nimic pentru guvernanţi. Proiectul legii educaţiei a fost aprobat, ieri, în Guvern, urmând să fie trimis în Parlament pentru o dezbatere în regim de urgenţă. Încântat de această ...
Palatul Copiilor a găzduit, sâmbătă, vernisajul expoziţiei de artă „Lumină divină la malul mării”. Cele mai frumoase desene şi colaje, ouă pictate, decoraţiuni şi felicitări de Paşte, realizate de preşcolari şi elevi din ciclul primar din Constanţa, dar şi din Teleorman, Gorj, Bihor ...
După multe lupte politice şi intrigi între o parte a consilierilor locali şi primarul Claudiu Tusac, Mangalia are un buget, pe cel croit de primar, cu câteva amendamente propuse de consilierii PDL. Bugetul Mangaliei a fost aprobat, sâmbătă, într-o şedinţă extraordinară. La apelul primarului au răspuns ...
Proiectului legii educaţiei va fi discutat din nou în Guvern astăzi, într-o şedinţă specială, pentru a ajunge cât mai repede în Parlament, după ce conducerea Ministerului Educaţiei a organizat mai multe dezbateri publice privind actul normativ, în majoritatea dintre acestea fiind cerută prelungirea ...
Încăpăţânarea ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, de a promulga o lege a educaţiei în neconcordanţă cu realitatea din învăţământul românesc şi refuzul acestuia de a discuta cu cei care cunosc sistemul şi i-ar putea oferi soluţii pentru îmbunătăţirea actului normativ sunt taxate de tot mai ...
Senatorii PSD Ecaterina Andronescu şi Ioan Mang i-au solicitat, ieri, ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, retragerea Legii educaţiei din circuitul legislativ şi reiniţierea dialogului şi dezbaterii publice. Senatorii PSD l-au acuzat pe ministrul Educaţiei că nu a respectat procedura legislativă pentru ...
Nu doar oamenii de rând fac greşeli atunci când vine vorba de gramatica limbii române, ci chiar şi cei care se consideră specialişti în ale educaţiei (nu, nu este vorba despre cadrele didactice din spatele catedrelor). Dovadă stă proiectul legii educaţiei, care, potrivit preşedintelui executiv al ...
Plenul Senatului a respins, ieri, moţiunea simplă \"Educaţia - de la supravieţuire la colaps\", semnată de 41 de senatori PNL şi PSD, îndreptată către ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu. Moţiunea, respinsă cu 51 de voturi „pentru” avea din start puţine ...
Studenţii din cadrul Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR), care au participat, vineri, la o întâlnire cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, pentru a discuta pe baza proiectului legii educaţiei, au declarat că acesta încearcă politizarea universităţilor şi excluderea studenţilor din ...