Salarizarea în sistemul bugetar încinge spiritele între sindicalişti. Nemulţumiţi de faptul că discuţiile cu Executivul pe marginea salarizării se derulează oricum foarte greu, liderii marilor confederaţii sindicale au taxat prompt declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu. În cadrul unei emisiuni la ...
O bază de date controversată, care conţine numele, adresa şi alte detalii ale tuturor copiilor din Marea Britanie, a fost implementată începînd de luni. Grupurile care militează pentru libertăţile civile şi drepturile copiilor şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la scopul şi rolul creării bazei de ...
În urmă cu 150 de ani, la 24 ianuarie, la Bucureşti, Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor al Ţării Româneşti, după ce, la 5 ianuarie 1859, era ales şi domnitor al Moldovei, desăvîrşindu-se, astfel, Unirea celor două Principate Române sub sceptrul unui singur domnitor. Astăzi, la 150 de ani de la marele ...
Inaugurarea unei săli de lectură care poartă numele regretatului critic de artă Simona Rusu a fost, ieri, un moment deosebit de emoţionant pentru studenţii şi cadrele didactice ale Facultăţii de Arte - Catedra de Arte Plastice şi Decorative din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa. Pentru ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a arătat “încurajat” de dezbaterile care au avut loc, miercuri seară, în cadrul Biroului Politic al Coaliţiei PSD-PD-L: “Am reuşit să avansăm în mod semnificativ pentru desenul strategic al bugetului de stat pe anul 2009 şi pe anii următori”. El ...
Universitatea ”Andrei Şaguna” găzduieşte, în perioada 20 - 24 ianuarie 2009, a patra întîlnire internaţională în cadrul proiectului european „Move in science”, derulat în parteneriat cu universităţi din Belgia, Italia, Lituania, Slovacia şi Italia. Proiectul este finanţat în ...
Peste 66% dintre cadrele didactice sînt de părere că rezultatele de la tezele unice nu sînt în concordanţă cu nivelul de pregătire al elevilor pentru că există foarte multe nereguli la supravegherea examenului şi la corectarea lucrărilor, relevă un studiu realizat de INTUITEXT şi site-ul didactic.ro. În ...
Primăria Mangalia, împreună cu instituţiile de învăţămînt şi de cultură din localitate, organizează în această perioadă mai multe evenimente cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, la 24 ianuarie 1859, cunoscută şi sub numele de Mica Unire. Cu această ocazie, Biblioteca ...
Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, Universitatea “Ovidius” Constanţa organizează vineri, o serie de manifestări culturale dedicate evenimentului. Astfel, la Campus, la ora 11.00, va avea loc vernisarea unei expoziţii cu lucrări plastice semnate de studenţi ai ...
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Superior (ARACIS) şi Centrul Educaţia 2000+ vor desfăşura, pe parcursul anului 2009, proiectul intitulat „Adaptarea activă a educaţiei universitare la cerinţele pieţei muncii”, care urmăreşte generarea şi implementarea unui model ...
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI), Ecaterina Andronescu, a declarat ieri, după întîlnirea cu federaţiile sindicale, că este convinsă „sută la sută” că învăţămîntul va primi o finanţare de 6% din PIB în anul 2009. “Am trimis proiectul de buget realizat de ...
Societatea de Haiku din Constanţa, de la a cărei înfiinţare s-au împlinit, ieri, 17 ani, a lansat, în toamna anului trecut, proiectul „Interculturalitate româno-japoneză“. Desfăşurate sub egida Ambasadei Japoniei în România, manifestările incluse în proiect au rolul de a promova cultura şi ...
Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţămîntul Superior şi Parteneriat cu Mediul Economic şi Social (ACPART) a lansat un proiect de aproximativ 17 milioane lei care vizează crearea unui sistem modern de calificări în învăţămîntul superior. Potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării şi ...
Consiliul Local al comunei Cumpăna, în colaborare cu Şcoala generală cu clasele I-VIII Cumpăna, organizează astăzi o serie de manifestări culturale prilejuite de aniversarea marelui poet român Mihai Eminescu. Cele două instituţii organizează, în sala mare a Casei de Cultură Cumpăna, un spectacol sub ...
Temperaturile scăzute din ultima perioadă au dus la transformarea lacurilor şi bălţilor în veritabile patinoare pe care se avîntă mulţi tineri inconştienţi. Cum gheaţa formată poate ceda sub greutatea corpului, nu de puţine ori s-au înregistrat cazuri în care zeci de persoane, în special tineri, au ...
Sindicaliştii din Educaţie ameninţă cu proteste, inclusiv greva generală, dacă bugetul pe 2009 nu va include majorările de salariu pentru cadrele didactice, au declarat, ieri, liderii principalelor federaţii sindicale din învăţămînt. „În cazul în care bugetul nu va lua în calcul creşterile ...