Zilele Francofoniei au fost sărbătorite pe parcursul acestei săptămîni şi de elevii Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrîn”, pasionaţi de studiul limbii franceze. Creaţiile literare, afişele, proiectele în format electronic, toate avînd ca subiect principal “marea”, lucrate de ...
Aşa cum elevii primesc bani de calculator (Programul Euro 200), şi cadrele didactice vor primi un ajutor financiar de 150 de euro pe an pentru… haine. Plenul Senatului a adoptat, ieri, o propunere legislativă potrivit căreia cadrele didactice din învăţămîntul preuniversitar de stat şi privat vor primi ...
Festivalul „Primăvara Poeţilor” a continuat ieri, la sediul vechi al Universităţii „Spiru Haret”, cu o manifestare culturală deosebită, reprezentată de lansarea cărţii „Harababuriada - exerciţii de dicţiune şi predicţiune”, semnată de Vasile Cojocaru, membru al Uniunii ...
În locul bibliotecilor din unităţile de învăţămînt preuniversitar, Ministerul Educaţiei vrea să înfiinţeze 428 de centre de documentare şi informare. Valoarea totală a investiţiei este de aproape 18 milioane de lei. Potrivit consilierul ministrului Educaţiei, Mihaela Suciu, din valoarea totală a ...
Intenţia Guvernului de a suspenda, printr-o ordonanţă de urgenţă, acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă pentru salariaţii din autorităţile şi instituţiile publice a provocat reacţia Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI), care şi-a manifestat, ieri, nemulţumirea faţă ...
Amfiteatrul Coriolan al Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrîn” (CNMB) a găzduit, ieri, lansarea cărţii “Exerciţii de traducere. Echivalenţe bilingve”, semnată de profesorul de limbă franceză Olivia Frenţiu. Lansarea a avut loc în prezenţa profesorilor de la catedra de limbă ...
Eugen Stamate, membru în Comisia prezidenţială pentru educaţie şi cercetare, a anunţat ieri că a demisionat din funcţie imediat ce a aflat că fiica cea mică a şefului statului, Elena Băsescu, a fost aleasă \"cu 98% din voturi\" secretar general al OTPD-L. Stamate a explicat că a iniţiat \"acum cinci ani ...
PSD avertizează că nu va semna pactul pe educaţie propus de preşedintele Traian Băsescu dacă acesta va fi \"doar o găselniţă electorală\" şi nu va prevedea acordarea a 7% din PIB pentru educaţie şi cercetare. Şeful Departamentului de Educaţie al PSD, Ana Birchall, arată că dezbaterea pe probleme de ...
Pe lîngă menirea de dascăl şi îndrumător al spiritului, cadrul didactic are rolul, de importanţă imediată, de a veghea ca, atît timp cît îi sînt încredinţaţi, copiii să se afle în deplină siguranţă. Acest rol, pe deplin integrat în statutul de profesionist al cadrului didactic este o condiţie ...
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) a propus, astăzi, spre dezbatere publică, un nou proiect de Hotărîre de Guvern. El prevede creşterea cifrei de şcolarizare în învăţămîntul preşcolar (15.000 de locuri), clasa a IX-a (2.000 de locuri) şi în cel postliceal (3.800 de locuri) şi ...
Protestele, conflictele de muncă şi grevele mai mult sau mai puţin generale au afectat toate sectoarele vieţii sociale a României. Educaţia nu s-a lăsat nici ea mai prejos, cadrele didactice încercînd să-şi majoreze salariile prin ameninţări cu diverse forme de protest. După modelul acestora, elevii din ...
Consilierii locali din oraşul Murfatlar s-au întrunit, săptămîna trecută, în şedinţă ordinară, pentru a discuta proiectul privind bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2008. Dacă în multe localităţi acest proiect a fost votat după nenumărate certuri şi scandaluri, la Murfaltar, consilierii ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI) a obţinut în instanţă dreptul ca profesorii titulari, indiferent de vîrstă, să poată participa la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţămînt. „În nenumărate rînduri, în ...
În urmă cu doi ani, lect. univ. dr. Daniela Ţurcanu, şeful Catedrei de Arte Plastice şi Decorative din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius” a iniţiat proiectul „Spaţiul doborgean în contextul modernităţii”. Programul a fost admis în cadrul proiectelor pe anul 2008 ...
Preşedintele organizaţiei municipale a PNŢCD Constanţa, prof. Andrei Gheorghe, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că este indignat de propunerea Ministerului Agriculturii de a prelua liceele agricole în subordinea sa. “Sînt singurele unităţi de învăţămînt care au o dotare ...
Agenţia de Strategii Guvernamentale a realizat, în luna decembrie a anului trecut, studiul intitulat „Calitatea educaţiei din învăţămîntul preuniversitar românesc”, la care au participat un eşantion reprezentativ de elevi din clasele VII - XII şi profesori din învăţămîntul preuniversitar ...