Intenţia Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) de a introduce manualele digitale va dezvolta sistemul de învăţământ românesc. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat vineri, cu ocazia semnării unui parteneriat cu Google, că introducerea managementului digital al clasei va permite profesorilor să ...
Un pas - atât mai are cea mai reprezentativă universitate de stat din Dobrogea - Universitatea „Ovidius” Constanţa (UOC) - până la startul unei noi etape de dezvoltare, de relansare, dar şi de spălare a imaginii, cu o nouă echipă. Trei mari profesori, cu CV-uri impresionante, prof. univ. dr. Doina ...
Liceul Teoretic „Traian” a fost, vineri, în sărbătoare, marcând cei 37 de ani de existenţă şi lansând, cu acest prilej, cel de-al doilea număr al revistei unităţii de învăţământ, intitulată „Raze de lumină”. Această ediţie aduce în prim-plan familia de scriitori Ileana şi ...
Potrivit unei declaraţii făcute ieri de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, încă de la învestirea Guvernului condus de premierul Victor Ponta, s-au observat schimbări majore în Educaţia din România. De-a lungul acestei guvernări, conform ministrului, au existat creşteri salariale pentru profesorii ...
Situaţie fără precedent în învăţământul constănţean! În premieră, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa a făcut public, în şedinţa cu directorii unităţilor şcolare din judeţ organizată ieri, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, faptul că un profesor ...
Emoţii mari printre prichindeii din ciclul primar, dar şi pentru cei din gimnazial! Mai sunt doar trei săptămâni până când elevii de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a vor da primul examen important din viaţa lor. E drept, atât elevii, cât şi părinţii recunosc că sunt cu inima cât un purice pentru că vor ...
Mai sunt câteva zile până la finalul campaniei „Reciclez, nu poluez!”, organizată de Gremlin, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, Comisariatului Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu, al Primăriei Municipiului ...
Casa Corpului Didactic (CCD) Constanţa îi invită în 9 mai, de Ziua Europei, la Palatul Copiilor Constanţa pe profesorii care au participat la programul de formare continuă „Democraţie participativă: Proiectul Cetăţeanul” al CCD. Ei au adăugat că este vorba de dascălii care au aplicat la clasă ...
Performanţa trebuie răsplătită, pentru că abia atunci un copil este motivat să-şi dorească să devină cel mai bun! Aşa s-au gândit şi reprezentanţii Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR). Aceştia au organizat marţi, 29 aprilie, în sala „Remus Opreanu“ din ...
Generaţiile de copii din ziua de azi, chiar de la vârste foarte fragede, doi sau trei ani, îşi uimesc părinţii, apropiaţii şi chiar educatorii cu gesturi şi exprimări care trădează o dezvoltare precoce a gândirii care nu se regăsea la generaţiile anterioare. Copiii sunt interesaţi de matematică ...
Casa Corpului Didactic Constanţa, centru activ şi inovativ de resurse, orientat spre formarea şi dezvoltarea profesională şi personală a angajaţilor sistemului de învăţământ preuniversitar, organizează sâmbătă, de la ora 10.00, sesiunea judeţeană de comunicări metodico-ştiinţifice „Colocvii ...
Rezultatele mai mult decât dezastruoase la examenele naţionale din ultimii ani, dar şi diferenţele flagrante dintre notele acordate de unii profesori, în şcoală, pentru unii elevi şi cele de la Evaluarea Naţională sau la Bac i-au pus pe gânduri, şi apoi pe treabă, pe cei din Ministerul Educaţiei ...
GRĂDINIŢĂ Cu toate că suntem în secolul XXI şi integraţi în UE, alături de ţările puternic dezvoltate, în unele zone din România condiţiile de viaţă se prezintă mult sub nivelul statelor din vestul Europei. O situaţie de acest gen s-a regăsit şi în comuna Mihai Viteazu, unde peste 70 de copii de ...
Constanţa găzduieşte, în perioada 23 aprilie - 30 mai, prima ediţie a Simpozionului Naţional pentru Educaţie Timpurie, care va avea loc la la Grǎdiniţa cu Program Prelungit „Zubeide Hanym”. Evenimentul se desfăşoară în cadrul Programului Naţional „Curcubeul schimbării” ...
Ministerul rus al Educaţiei a postat online un proiect de lege privind protecţia antiteroristă a şcolilor ce propune supravegherea pe internet a elevilor, provocând proteste în rândul cadrelor didactice. Potrivit textului, conducerile liceelor şi universităţilor ruse urmează să analizeze site-urile ...
PROIECT După mult timp de aşteptare, preşcolarii din localitatea Vulturu vor învăţa într-o grădiniţă nouă, ultramodernă. Acest lucru va fi posibil după ce Primăria va demara lucrările la un nou corp de clădire, care vor fi derulate cu fonduri europene. “Preşcolarii din Vulturu îşi ...