Universitatea „Ovidius” din Constanţa a avut, ieri, oaspeţi de seamă. Este vorba despre ambasadorul Republicii Irlanda la Bucureşti, Gerard Corr. În prima parte a vizitei, Excelenţa Sa s-a întâlnit cu studenţii Facultăţii de Litere, după care a purtat discuţii cu reprezentanţii unităţii de ...
Sute de profesori care predau în şcolile din judeţul Constanţa au afecţiuni psihice! Este afirmaţia cât se poate de şocantă şi reală a inspectorilor şcolari din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa! Dacă până acum existau doar bănuieli că avem dascăli instabili mintal care predau ...
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că profesorii implicaţi în simulările naţionale nu vor fi plătiţi, dar vor beneficia de timp liber şi de recuperare. „Eu nu cred că putem condiţiona un act didactic - simulările - de un anumit tip de solicitări de ordin financiar. Aceste simulări se ...
Unii elevii constănţeni au tratat, din nou, cu indiferenţă şi superficialitate, sau poate chiar în derâdere, simularea examenului de Bacalaureat organizată ieri, în toată ţara, de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Sunt atât de inconştienţi în ce priveşte examenul de maturitate ce le bate la uşă ...
Fizica este considerată regina ştiinţelor, chiar înaintea matematicii şi a chimiei! Dascălii spun despre ea că înseamnă până şi aerul pe care îl respirăm, chiar dacă nici elevii şi nici noi, ceilalţi, nu suntem prea conştienţi de asta. Elevii chiar spun că o văd ca pe o materie dificilă şi ...
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, vineri, că, în pofida faptului că semestrul al doilea este cel mai "complicat din ultimii 25 de ani" pentru profesori din cauza numeroaselor simulări, aceştia nu vor primi bani în plus la salariu pentru corectarea lucrărilor. Întrebat într-o conferinţă de ...
Ne plângem că medicii iau „atenţii“ de la pacienţii pe care îi tratează, că profesorii meditează contra cost şi că cer bani părinţilor pentru dotarea claselor ori acuzăm primarii că îşi trag foloase şi comisioane din proiectele pe care le implementează la nivelul localităţilor pe care ...
Internetul dăunează grav sănătăţii copiilor! Este concluzia psihologilor, dar şi a cadrelor didactice care predau informatica în şcoli! La aceste observaţii a contribuit şi un studiu al Organizaţiei „Salvaţi Copiii“, din 2012, care arată că majoritatea copiilor din România (86%) accesează ...
Studiile arată că fizica este considerată de cei mai mulţi dintre elevii români drept o materie relativ grea! Puţini dintre ei o învaţă cu plăcere în şcoală. Pentru a schimba această situaţie, 130 de cadre didactice din Constanţa, aproximativ 90% din numărul total al profesorilor de fizică din ...
A treia zi de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014 - 2015 a însemnat alte sute de părinţi care au completat online cererea tip sau care s-au prezentat la sediile unităţilor şcolare pentru a fi siguri că vor prinde un loc disponibil. Situaţia la nivel naţional, relevată de Ministerul ...
După multe solicitări şi insistenţe, de-a lungul anilor, din partea primarilor de comune, ieri a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă prin care au fost majorate indemnizaţiile edililor-şefi. La iniţiativa primarilor de comune s-au raliat, rând pe rând, primarii de oraşe, cei de municipii şi ...
Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, ordonanţa prin care clasa a IX-a rămâne la liceu, iar durata învăţământului obligatoriu creşte de la 10 la 11 ani, prin introducerea clasei pregătitoare. Deputaţii au adoptat actul normativ cu 278 voturi „pentru“, 40 „împotrivă“ şi 24 de ...
Patru cadre didactice (prof. Raluca Vasiliev, prof. Carmen Badea, prof. Luminiţa Pocora şi înv. Mariana Butnaru) şi patru elevi (Arina Niculescu, Alexandra Chiru, Andreea Popescu şi Anthony Deaibes Lungu) de la Şcoala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanţa au fost, săptămâna trecută, în ...
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat, ieri, că actuala Lege a Educaţiei este neclară în ceea ce priveşte dreptul unei persoane care a fost exclusă din sistem de a reveni în învăţământ. "Pe Legea Educaţiei avem Ordonanţa din decembrie, pe care am prezentat-o la vremea respectivă ...
Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) şi Asociaţia pentru Dravet şi Alte Epilepsii Rare au lansat, ieri, campania „Tu eşti vocea copilului tău”. Ea este adresată părinţiilor copiilor cu dizabilităţi şi are ca scop determinarea acestora în sesizarea eventualelor ...
Universitatea „Andrei Şaguna” organizează astăzi, în prezenţa consulului general al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozcalişkan, festivitatea de deschidere a cursului de limbă turcă. La festivitatea organizată de Clubul „Mustafa Kemal Atatürk” vor participa cadre didactice ...