Zi emoţionantă pentru absolvenţii de clasa a XII-a! În faţa porţilor celor 22 de centre de examen de la nivelul judeţului Constanţa a fost, ieri, o atmosferă „încinsă” din cauza numărului mare de elevi şi părinţi care aşteptau nerăbdători să afle rezultatele la probele scrise ale ...
Pentru prima dată în istoria învăţământului românesc, frauda descoperită în timpul derulării examenului de Bac a căpătat, în întreaga ţară, proporţii gigantice. Dacă până acum doar se susura pe la colţuri că elevii români copiază şi profesorii iau şpagă, o realitate contestată de mulţi ...
VIZITĂ Prefectul Constanţei, Eugen Bola, a primit, ieri, vizita unei delegaţii din Statele Unite ale Americii, alcătuită din cadre didactice de la mai multe instituţii de învăţământ superior din New York (SUA). De asemenea, la întâlnire a participat şi consulul general al României la New York, Marian ...
Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi Bronx Community College din New York au semnat, ieri, un protocolul de colaborare universitară în domeniul schimburilor academice şi cercetare. Rectorul universităţii constănţene, prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure, şi rectorul Bronx Community College ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere Guvernului să adopte o lege de salarizare a personalului din învăţământ, arătând că salariul mediu orar din sistem este de 9,3 lei net (2,09 euro), ceea ce înseamnă că un profesor câştigă într-o lună cât un cadru didactic din Luxemburg ...
Oricât am vrea să credem că avem elevi exemplari, care nu copiază, şi profesori care nu cer bani în schimbul rezolvării cerinţelor la examen, aceste lucruri nu sunt decât poveşti de adormit copiii. Fiecare dintre noi am trecut prin şcoală şi trebuie să recunoaştem că, la un moment dat, ne-am ...
Prima probă scrisă a examenului de Bac - limba şi literatura română - a adus şi primii elevi constănţeni eliminaţi, unii pentru tentativă de fraudă, alţii pentru fraudă. Datele centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa arată că 21 de elevi constănţeni, din peste 6.400 de ...
S-au încheiat cele trei săptămâni de probe orale ale examenului de Bacalaureat 2013 pentru absolvenţii anilor terminali. Începând de astăzi, 1 iulie, încep probele scrise. Astăzi are loc proba scrisă la limba şi literatura română, pe 2 iulie este programată proba la limba şi literatura maternă, pe 3 ...
Publicul iubitor de artă de la malul mării este invitat la o fascinantă incursiune în universul plantelor şi picturii, o aventură vizuală, de cunoaştere a formei şi de înţelegere a unităţii lumii vii. Este vorba despre un eveniment expoziţional cu totul special, găzduit, în aceste zile, de Muzeul ...
Un grup format din şapte judecători şi procurori din Germania, Spania şi Italia desfăşoară, zilele acestea, un stagiu de pregătire în România, care constă în cunoaşterea modului de funcţionare a instituţiilor implicate în activitatea sistemului judiciar din România. Ieri, magistraţii au fost ...
Pregătiri intense pentru organizarea Examenului de Evaluare Naţională 2013, care debutează în 25 iunie, cu examenul scris la limba şi literatura română, urmat de proba la matematică din 27 iunie. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa a chemat, sâmbătă, 22 iunie, în şedinţă de ...
200 DE COPII ÎN TABĂRĂ Distracţie mare în rândul a 200 de copii din Covasna, care au ajuns, vineri, pentru prima dată la mare. Este al treilea an consecutiv în care Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) vine în sprijinul elevilor din judeţele Covasna şi Harghita, care învaţă la şcolile cu predare în ...
Primăria comunei Saraiu consideră că elevii şcolilor trebuie să resimtă faptul că autoritatea locală este alături de ei. „Elevii trebuie să aibă cele mai bune condiţii pentru a învăţa, motiv pentru care ne-am concentrat eforturile pentru reabilitarea unităţilor de învăţământ. Şcolile ...
După debutul Bac-ului, începe numărătoarea inversă şi pentru examenele de Evaluare Naţională! În mai puţin de o săptămână, peste 6.000 de elevi constănţeni de gimnaziu sunt aşteptaţi să susţină probele scrise la limba şi literatura română şi matematică. Deşi aşteptările sunt mari atât din ...
Vremea capricioasă de la sfârşitul săptămânii trecute nu i-a speriat pe constănţenii dornici de plimbare. În ciuda avertizărilor primite de la meteorologi, dar şi a norilor care-şi făcuseră apariţia pe cerul Constanţei, mulţi oameni nu au suportat să-şi petreacă timpul liber în casă sau mall-uri ...
Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) a organizat sâmbătă, în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, concursul şcolar „Frumoasa mea limbă maternă”. Ajuns la faza naţională, acesta a fost destinat elevilor de etnie turcă şi ...