Noua Lege a Dialogului Social prezintă risc de neconstituţionalitate, potrivit preşedintelui Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) Marian Sârbu. „Riscul neconstituţionalităţii articolului privind limitarea dreptului de negociere colectivă este, în opinia noastră, destul de mare. S-a ...
Studenţii de la Specializarea Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius” au făcut o frumoasă tradiţie din a organiza, anual, în Săptămâna Patimilor, o expoziţie de icoane pe lemn şi sticlă. Piosul lor demers artistic, ajuns la cea de-a ...
Programul educativ „Mergem la muzeu”, iniţiat de Consiliul Judeţean Constanţa, destinat copiilor din mediul rural, se va derula în fiecare zi până pe 22 aprilie pentru că elevii au intrat în vacanţa de o săptămână prilejuită de sărbătoarea Paştelui. În prima zi de vacanţă au venit în ...
Reprezentanţii Fundaţiei Academice Alumni din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB) Constanţa au lansat, ieri, proiectul „Parteneriat pentru copilul meu”. Scopul proiectului finanţat din fonduri structurale este de a elabora un program educativ care să vină în ...
A 13-A ASUMARE. Guvernul a înregistrat, ieri, a 13-a asumare în Parlament. Spre ghinionul dascălilor, cea de-a 13-a asumare în faţa Parlamentului a lui Boc şi compania este tocmai pe legea privind plafonarea salariilor din învăţământ în anul 2011. La pachet cu salarizarea profesorilor, Executivul şi-a mai ...
Ca în fiecare an, cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius” pregătesc, pentru Săptămâna Patimilor, tradiţionala expoziţie de icoane dedicată sărbătorilor de Paşte. Publicul iubitor de artă este aşteptat, astăzi, cu începere de la ora 12.00 ...
Decizia Guvernului de a plafona salariile cadrelor didactice, cu toate că acestea îşi câştigaseră drepturile în urma unei sentinţe judecătoreşti, este aspru criticată de liberalii constănţeni, care, printr-un comunicat de presă, spun că decizia de plafonare a salariilor este o ilegalitate, o încălcare ...
Astăzi, Guvernul Boc îşi asumă definitiv răspunderea pentru vieţile românilor şi educaţia generaţiilor viitoare. În ciuda protestelor vehemente ale societăţii civile, ale tuturor formulelor sindicaliste şi vocilor politice, Guvernul Boc ridică, din nou, abuzul la rang de artă. Legislativul este şters ...
Concluziile Conferinţei Naţionale „Escaladarea Muntelui IDA - Iniţiază, Dezvoltă, Angrenează: Bune practici în construirea serviciilor de sănătate mintală pentru copii şi adolescenţi” - organizată de Salvaţi Copiii România, au stabilit un diagnostic grav în Sănătate: un singur specialist ...
Academia Navală “Mircea cel Bătrân” a organizat, ieri, o zi a porţilor deschise, în cadrul căreia sute de constănţeni, majoritatea elevi de liceu în ani terminali, i-au trecut pragul. Vizitatorii au beneficiat de o expunere a ofertei de învăţământ, dar şi de prezentarea bazei materiale de ...
Elevii şi cadrele didactice din cadrul Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia întâmpină, duminică, 17 aprilie, delegaţia de elevi şi profesori de la „Northgo College”,din Noordwijk, Olanda. Vizita delegaţiei olandeze face parte din programul „Students Exchange” ...
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au desemnat câştigătorii ediţiei 2011 a competiţiei Şcoală Europeană, printre aceştia numărându-se şi Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” (CNPCB) din Constanţa. Instituţia de învăţământ constănţeană a câştigat pentru a treia ...
Un nou program a fost lansat de administraţia locală din comuna Agigea pentru elevii de liceu, studenţi şi pensionari. În urmă cu doi ani, primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu, a decis să vină în sprijinul părinţilor care au copiii înscrişi la unităţile de învăţământ din localitate ...
Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, ieri, ca data angajării răspunderii Guvernului privind Codul de dialog social şi salarizarea profesorilor să fie 18 aprilie. Conform deciziei Birourilor reunite, vor avea loc două şedinţe separate, în aceeaşi zi, pentru fiecare ...
Deunăzi, o cerşetoare, cu un prunc în braţe, şi-a făcut apariţia în centrul oraşului. După ce s-a instalat în locaţia aleasă de ea, operaţiune care a urmat un anume ritual, a scos la vedere un telefon mobil bengos şi a început să vorbească… Cu o mână ţinea aparatul de lux şi cu alta ...
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanța (MINAC), prin grija filialei tomitane a Societăţii de Studii Clasice (SSC), devine, an de an, loc de întâlnire pentru cercetători şi publicul „sedus” de frumuseţea versului ovidian şi de destinul poetului exilat la malul mării. Anul ...