Sesiunile de instruire în domeniul IT, organizate de Ministerul Sănătăţii (MS) în cadrul proiectului „Cunoştinţe de utilizarea calculatorului şi informatică medicală pentru creşterea adaptabilităţii asistentelor medicale din spitalele din România”, au ajuns la final. „Competenţele însuşite prin intermediul proiectului de către membrii grupului-ţintă vor sprijini procesul de integrare a sistemelor informatice dedicate şi a noilor tehnologii în practica medicală curentă şi vor determina schimbarea modelului comportamental al grupului-ţintă prin creşterea gradului de acceptare a tehnologiilor informatizate drept instrumente de bază în practică, educare, comunicare”, potrivit unei informări a MS. Această activitate a debutat la 31 martie 2013 şi a fost finalizată la 21 iunie 2013, în cadrul ei fiind instruite 400 de asistente/asistenţi medicale/medicali din majoritatea judeţelor ţării. Cursul a fost organizat sub formă de activităţi teoretico-practice interactive, instruire în plan teoretic, iar predarea a fost corelată cu demonstraţia şi punerea în practică imediată, în baza unui protocol de lucru, a informaţiilor acumulate. Organizarea cursurilor a fost posibilă graţie Fondului Social European - Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa prioritară nr. 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”, Domeniul major de intervenţie 3.2 „Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilitaţii”.