Neatenţia a fost cauza pentru care un copil de numai 6 ani, din oraşul Cernavodă, a fost rănit grav, joi seară, într-un accident de circulaţie. Poliţiştii Biroului Poliţiei Rutiere Cernavodă spun că Stelian T., de 6 ani, se juca împreună cu mai mulţi copii pe un trotuar din apropierea intersecţiei ...
Un adolescent de 16 ani se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din cauza unei infecţii la o măsea. Tînărul a fost internat iniţial la Spitalul Orăşenesc Cernavodă, apoi la cel din Medgidia, deoarece starea i se agravase. „Era aproape în comă cînd a ajuns la noi ...
Cu două zile înainte de sfîrşitul anului trecut, la Unitatea de primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean a ajuns un tînăr de 22 de ani, din Chirnogeni, care sîngera abundent. Cadrele medicale au constatat că pacientul avea ambele testicule tăiate. „Tînărul prezenta o plagă scrotală ...
Integrarea în Uniunea Europeană înseamnă un nou stil de viaţă, noi standarde şi, nu în ultimul rînd, noi obligaţii. Pentru cei mai în vîrstă, integrarea va presupune, în primul rînd, schimbarea unor mentalităţi şi adaptarea la noi reguli. În schimb, pentru copiii care de abia s-au născut, imaginea ...
Muncitorii aflaţi, ieri dimineaţă, pe un şantier din imediata apropiere a staţiei de taxare de la ieşirea din staţiunea Mamaia, spre Năvodari, au fost martorii unui grav accident rutier în urma căruia un tînăr a fost la un pas de moarte după ce s-a răsturnat în şanţ cu Fordul la volanul căruia se ...
Frigul pătrunzător din ultimele două zile i-a determinat pe oamenii străzii să-şi caute adăpost pe unde nici nu te gîndeşti. Dacă unii dintre ei au ajuns în canalizări, unde aerul este atît de fierbinte încît de-abia poate fi respirat, alţii şi-au găsit un loc călduţ în Urgenţa Spitalului Clinic ...
Poliţiştii Biroului Poliţiei Rutiere (BPR) cerceteazã în stare de libertate un tînãr în vîrstã de 22 ani din Constanţa, autorul unei curse auto soldate cu rãnirea unei persoane şi avarierea propriei maşini. Potrivit poliţiştilor BPR, marţi noaptea, cadrele medicale din urgenţa ...
În Maternitatea Spitalului Judeţean se aflã numeroşi copii cãrora le-a fost refuzat, încã din primele zile ale vieţii, dreptul la o familie. Unul dintre ei este un bãieţel care a venit pe lume în prima zi de Crãciun. Medicii spun cã mama sa, Timişoara ...
Casa Căsătoriilor a fost aglomerată chiar şi în prima zi de Crăciun, căci patru cupluri de constănţeni au ales să-şi unească destinele cu ocazia acestei sărbători. Tinerii spun că au fost încîntaţi cînd au aflat că au posibilitatea să sărbătorească Naşterea lui Iisus Hristos spunînd "Da" în ...
O femeie de 30 de ani, din Lazu, a ajuns, luni, la spital, cu o plagă înjunghiată în abdomen. Giulia Ana Stan le-a spus cadrelor medicale din Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa că s-a rănit din neatenţie cu un cuţit de bucătărie. Doctorii au aflat că femeia şi-a invitat mai multe rude pentru a ...
Cadrele medicale susţin că peste 70% din boli se pot preveni printr-o alimentaţie echilibrată, iar afecţiuni grave precum obezitatea, cancerul, diabetul, bolile cardiovasculare şi osteoporoza pot fi cauzate de o dietă necorespunzătoare. O dietă echilibrată presupune consumarea a diferite tipuri de alimente ...
Camera Federativă a Medicilor este nemulţumită de noile formulare de trimiteri paraclinice pentru pacienţi, deoarece prin acestea se intensifică controlul activităţii desfăşurate, documentele avînd rol de facturi pe baza cărora casele de asigurări decontează banii pe serviciile medicală prestate. În ...
Pentru unii constănţeni sărbătorile s-au terminat cu o vizită la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean, fie pentru a se trezi din beţie, fie pentru a se trata împotriva dispepsiilor. Unitatea de Primire Urgenţe a fost aglomerată, însă cadrele medicale susţin că nu la fel ca în alţi ani. „În ziua ...
Indiferent de oră sau de zi, în Clinica de Ginecologie este agitaţie, deoarece naşterile nu prea pot fi programate. Însă joi seara, o parte dintre medicii ginecologi şi asistentele din secţie au lăsat la o parte grijile legate de profesie şi au servit cina la unul dintre restaurantele din Constanţa. Cadrele ...
Ministerul Sănătăţii Publice a emis o propunere legislativă referitor la normele de igienă privind mediul de viaţă al populaţiei. În act se stipulează ca persoanele care îşi administrează singure tratamente injectabile la domiciliu şi cadrele medicale care aplică tratamente la domiciliu vor fi obligate ...
Pasagera aflată, ieri după amiază, într-un taxi a trecut prin clipe de groază după ce maşina în care tocmai urcase a fost lovită în plin de o autoutilitară Mercedes, la intersecţia străzilor Unirii şi Soveja. Martorii incidentului spun că impactul dintre cele două autovehicule a fost atît de puternic ...