A vrut să profite de vremea frumoasă şi a mers la pescuit, însă un moment de neatenţie l-a costat viaţa. Este vorba despre un bărbat de 68 de ani, din Constanţa, care a murit, vineri, pe malul unui canal din apropierea localităţii Istria. Anchetatorii spun că victima a mers la pescuit, dis-de-dimineaţă ...
Un copil de doi ani a ajuns, ieri dimineaţă, pe patul de spital, după ce a fost lovit de o maşină. Accidentul s-a petrecut pe strada Sasu Vasile, din municipiul Constanţa, în jurul orei 10.00. Potrivit poliţiştilor, Alexandra Raluca M., de 22 de ani, se deplasa, la volanul unui autoturism marca Dacia, dinspre ...
Un apel la 112 anunţa marţi seară, în jurul orei 21.00, că în incinta Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (ICDCOC) Palas, situat pe bulevardul I.C. Brătianu, din Constanţa, a fost găsit un bărbat fără suflare. Un echipaj de poliţie, dar şi o ambulanţă s-au ...
A încălcat regulile de circulaţie şi a provocat un accident rutier, ieri după-amiază, în jurul orei 14.30, pe bulevardul Mamaia, din municipiul Constanţa. Este vorba despre un şofer de 47 de ani, care, în urma coliziunii, a ajuns pe patul de spital. Conform poliţiştilor, bărbatul se deplasa pe strada ...
Noi detalii au ieşit la iveală în cazul femeii care săptămâna trecută a ajuns, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cu cinci beţe înfipte în zona anusului. Poliţiştii constănţeni au audiat victima, care le-a spus că cel care a agresat-o este un om al străzii. Deşi iniţial ea a ...
Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Constanţa a intervenit, ieri, pentru a salva viaţa unui fost poliţist căruia i s-a făcut rău în trafic. Mai multe persoane au sunat la 112 şi au anunţat că, în oraşul Năvodari, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism ...
Nu a respectat semnificaţia indicatorului “Stop” şi a provocat un accident rutier. Este vorba despre un şofer de 25 de ani, din oraşul Techirghiol. Accidentul s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 19.00, în municipiul Constanţa. Potrivit anchetatorilor, Adrian Cătălin Encică se deplasa, la ...
Sănătatea a fost, este şi va fi o prioritate pentru autorităţile locale - Consiliul Judeţean şi Primăria Constanţa. Şi nu sunt doar vorbe în vânt. Promisiunile făcute de oficialii locali se adeveresc pe zi ce trece. Eforturile pentru modernizarea celei mai mari unităţi sanitare din judeţ - Spitalul ...
Deşi suntem în 2014 şi suntem ţară membră UE, este aproape imposibil să admiţi că în România există spital de stat fără cusur. Subfinanţarea sistemului sanitar îşi pune amprenta serios asupra condiţiilor de cazare, a dotărilor, a aprovizionării cu medicamente şi materiale sanitare. Managerii de ...
O femeie de 68 de ani, din Constanţa, a ajuns, vineri după-amiază, în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de o maşină. Accidentul rutier s-a petrecut pe strada Theodor Burada, din Constanţa, în jurul orei 17.30. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, un şofer de 22 de ani, din Lazu, se deplasa la ...
Poliţiştii din Constanţa încearcă să elucideze un caz cât se poate de ciudat. Oamenii legii au fost anunţaţi ieri dimineaţă, de către reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean (SCJU) Constanţa, că în urgenţa unităţii sanitare a ajuns o femeie care avea înfipte în zona anusului cinci beţe ...
Imagini de coşmar descrise de locatarii scării de bloc distruse, marţi seară, de teribila deflagraţie care a avut loc în oraşul Medgidia. Oamenii povestesc că, în doar câteva secunde, imobilul s-a transformat într-o capcană de fum înecăcios. Deşi abia mai puteau respira, vecinii au reuşit să salveze ...
Un apel la 112 anunţa ieri după-amiază, în jurul orei 17.00, că într-o garsonieră din oraşul Năvodari a izbucnit un incendiu. Două autospeciale de pompieri s-au deplasat în scurt timp pe strada Midia, la numărul 21, unde s-a dat alarma. Până la sosirea militarilor, vecinii care au sesizat autorităţile ...
A băgat două persoane în spital, a distrus gardul unei case şi a lăsat zeci de locuinţe fără curent electric. Este vorba despre un şofer de 21 de ani, protagonistul unui accident rutier petrecut, ieri după-amiază, în jurul orei 17.00, în localitatea constănţeană Cumpăna. Martorii spun că tânărul ar ...
Ginecologii recomandă femeilor care vor să devină mame să-şi programeze din timp momentul. Ei le sfătuiesc să-şi verifice starea de sănătate în amănunt, iar dacă sunt depistate unele probleme, fie carenţe de vitamine, fie afecţiuni cardiace sau ale glandei tiroide, fie diabet etc., să le rezolve în ...
Noul Cod Penal a introdus în peisajul juridic autohton infracţiuni care nu se regăseau în vechea legislaţie şi care au stârnit numeroase dezbateri între legiuitori şi anchetatori. Una dintre acestea, controversată şi îndelung discutată, este uciderea la cererea victimei (art. 190). În jurul subiectului ...