Pe miile de cadre didactice din România care vor preda la nou înfiinţatele clase pregătitoare, sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie le „prinde” în sălile de curs, în postura de învăţăcei. Ieri, la nivelul întregii ţări, a început prima sesiune de formare din cadrul proiectului „Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la şcolarii din clasele I-IV”. Programul de formare continuă pentru cadrele didactice din învăţământul primar se desfăşoară în două serii. Prima serie are loc până pe 31 august, iar cea de-a doua, între 3 şi 7 septembrie. La cursuri participă 8.000 de cadre didactice. Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, la nivelul judeţului nostru, sunt înscrişi la cursuri 239 de dascăli, din care 103 participă la prima sesiune. „Pentru această serie, avem trei centre de formare, pentru patru grupe de cadre didactice: două în municipiul Constanţa şi câte unul în localităţile Mihail Kogălniceanu şi Medgidia”, a declarat unul dintre formatorii constănţeni, inspectorul pentru învăţământul primar din cadrul ISJ, Mihaela Anghelescu. Programul de formare are 134 de ore, din care 40 de ore de predare interactivă şi 94 de ore on-line. „La finalul perioadei de pregătire va fi susţinută o evaluare finală, în urma căreia vor primi certificate de atestare a pregătirii profesionale”, a spus Anghelescu. La cea de-a doua etapă a programului de formare vor participa 136 de cadre didactice constănţene. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că acoperirea normelor cu cadre didactice la clasa pregătitoare se încheie în 3 septembrie, la nivel naţional, cu excepţia judeţului Ilfov, unde este un deficit mai mare de personal. În anul şcolar 2012-2013, cursurile încep în 10 septembrie şi, pentru prima dată, în ciclul primar va fi şi clasa pregătitoare.