Cadrele medicale, dar nu numai, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa vor putea fi reclamate pe noul site al unităţii sanitare, care, deocamdată, se află în lucru. Managerul SCJU, dr. Dan Căpăţînă îşi pune mari speranţe în rezolvarea unor probleme în acest mod. „Vreau ca noul site să arate mult mai bine, să fie găsit mult mai repede atunci cînd este accesat pe internet şi să fie mult mai complex, nu cum este acum. Vom avea un forum, o rubrică unde pacienţii îşi vor spune toate nemulţumirile, pe lîngă rubricile informative”, a declarat dr. Căpăţînă. Managerul este convins că aşa vor fi rezolvate multe dintre deficienţele unităţii, iar personalul medical va fi mai atent în ceea ce priveşte comportamentul, care este tot mai criticat de pacienţi, iar femeile de serviciu şi infirmierele îşi vor face treaba cu mai mult interes. „Pentru mine contează foarte mult ce spun bolnavii, pentru că ei sînt cei care beneficiază de serviciile medicale de aici. Trebuie să avem grijă de ei, aşa că am să iau în calcul toate reclamaţiile pe care ei le vor posta pe site-ul unităţii sanitare, care sper să fie gata cît mai repede”, a mai adăugat managerul.