La solicitarea ministrului Sănătăţii, dr. Ion Bazac, în şedinţa de Guvern de ieri, a fost aprobată Hotărîrea de Guvern pentru modificarea şi completarea HG nr. 1714/2008 pentru aprobarea Contractului-cadru (cel mai important document din sistemul de sănătate în care sînt stabilite, anual, condiţiile contractării cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale - n.r.) privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009. Astfel, în prima zi din luna aprilie 2009 va intra în vigoare noul Contract-cadru. Pînă la acea dată vor fi elaborate şi normele metodologice de aplicare a acestuia. Contractul-cadru din 2009 cuprinde cele mai multe elemente de noutate în privinţa prescrierii medicamentelor, a relaţiei contractuale dintre casele de asigurări de sănătate şi furnizori, dar şi în cadrul medicinii primare şi profilactice. „Există o presiune suplimentară pe Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în anul 2009, mai mult decît în anii precedenţi. Eficienţa în utilizarea fondurilor devine acum o necesitate presantă şi nu doar un obiectiv general al sistemului. Noile prevederi se adresează acestor probleme. Prin Contractul-cadru aprobat vom îmbunătăţi şi accesul asiguraţilor la servicii medicale şi la medicamente gratuite şi compensate în tratamentul ambulatoriu, în special din mediul rural”, a declarat ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac.
Principalele modificări şi completări
Începînd cu 1 aprilie, prescrierea medicamentelor se va face sub forma denumirii comune internaţionale (DCI). Excepţie vor face cazurile justificate medical în fişa medicală a pacientului, situaţie în care medicul va prescrie medicamentele necesare pe denumire comercială, în concordanţă cu diagnosticul. În prezent, prescrierea medicamentelor se face numai sub forma denumirii comerciale. Prin această măsură se va îmbunătăţi accesul asiguraţilor la medicamente. Farmaciile aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate vor avea obligaţia să elibereze numai medicamentul care dă preţul de referinţă în cadrul DCI prescris de medic. S-a introdus obligaţia spitalelor de a afişa cheltuielile efectuate în luna precedentă pe pagina web a MS, în primele trei zile lucrătoare ale lunii curente. Prin această măsură se îmbunătăţeşte transparenţa activităţii spitalelor, coroborat cu obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a deconta activitatea acestora numai în condiţiile îndeplinirii de către spitale a obligaţiei menţionate mai sus. Se introduce o nouă obligaţie a caselor de asigurări de sănătate, de a deconta contravaloarea serviciilor medicale paraclinice numai dacă medicii de familie/medicii de specialitate din ambulatoriu au competenţa legală necesară şi au în dotarea cabinetului aparatură medicală corespunzătoare pentru realizarea acestor servicii. Pentru descurajarea furnizorilor care încalcă obligaţiile contractuale se majorează penalităţile de la 2%, 15% şi 20% la 10%, 20% şi, respectiv, 30%. În cazul spitalelor, a furnizorilor de servicii medicale de urgenţă prespitalicească şi unităţilor sanitare de recuperare cu paturi, procentul aferent penalităţii aplicate la a treia constatare a nerespectării obligaţiilor contractuale a fost majorat de la 5% la 9%. S-a prevăzut participarea obligatorie a medicilor de familie la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale.