Consumul regulat de cafea reduce riscul de cancer la ficat în rândul alcoolicilor, indică o recentă cercetare efectuată de World Cancer Research Fund în colaborare cu American Institute for Cancer Research Continuous Update. Raportul a fost elaborat pe baza analizării a 34 de studii la nivel mondial, care au implicat 8,2 milioane de oameni, cu privire la cauzele și prevenția cancerului de ficat. Aceasta este cea mai cuprinzătoare trecere în revistă a modului în care activitatea fizică, dieta și stilul de viață afectează riscul de cancer la ficat.
Cafeaua are mai multe componente care confirmă sugestiile mai vechi potrivit cărora posedă proprietăți de combatere a cancerului. Cercetătorii avertizau demult că un consum excesiv de alcool crește riscul de cancer la ficat, însă acum se vădește că un consum regulat de cafea poate contribui la reducerea acestui risc.