„Cafeneaua” lui Mălăele se „redeschide” în toamnă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Cafeneaua” lui Mălăele se „redeschide” în toamnă

Cultură 26 August 2010 / 00:00 664 accesări

La cererea publicului, „Cafeneaua” lui Horaţiu Mălăele se va „redeschide” la Constanţa, evenimentul fiind programat la Casa de Cultură a Sindicatelor (CCS), pe 18 octombrie. Cei care doresc să petreacă aproximativ două ore în compania actorului şi regizorului Horaţiu Mălăele şi a electrizantelor sale colege de scenă, Dana Dogaru şi Emilia Popescu, îşi vor putea achiziţiona biletele, la preţul de 50 şi 60 lei, începând de săptămâna viitoare, de la agenţia Casei de Cultură. Piesa „Cafeneaua”, scrisă de Sam Bobrik şi Ron Clark, surprinde evoluţia sentimentelor şi stărilor personajele principale - soţii Louise şi Wally Murdock, proprietari ai unei cafenele situată la marginea deşertului Nevada şi tânăra Janet, factor de sciziune şi, totodată, de coeziune a cuplului - pe parcursul a mai multor decenii: la 30, 50 şi 70 de ani. Cei trei protagonişti ai piesei fac un adevărat tur de forţă, „arzând” etapele, trecând cu uşurinţă de la prima tinereţe la bătrâneţea care anunţă încheierea socotelilor cu localul falimentar şi cu... viaţa.

Scenografia piesei este semnată de Mihai Mădescu şi Nina Brumuşilă. Piesa „Cafeneaua”, unul dintre cele mai longevive spectacole ale Teatrului Bulandra, se joacă cu un deosebit succes pe numeroase scene ale ţării, de mai bine de 13 ani. „Cafeneaua”, cu Horaţiu Mălăele, Emilia Popescu şi Dana Dogaru în distribuţie, a mai fost prezentată pe scena Casei de Cultură din Constanţa, în ianuarie 2008 şi, mai recent, în februarie 2010.

Însă, până la întâlnirea cu Mălăele, publicului i s-a pregătit o altă piesă semnată de fenomenalii autori Ron Clark şi Sam Bobrik, „Crimă la Howard & Johnson”. Spumoasa comedie îi va aduce în faţa spectatorilor, pe 11 octombrie, de la ora 19.00, pe Mihai Bendeac, Emanuel Pârvu, în dublă calitate, de regizor şi de actor, şi pe Diana Cavallioti. Biletele s-au pus deja în vânzare la agenţia de bilete a CCS, la preţul de 50 lei.

Taguri articol


12