Compania Starbucks a anunţat că va închide 150 de locaţii operate de compania-mamă, pentru că acestea înregistrează rezultate sub aşteptări, potrivit CNN, arată bugetul.ro. Cafenelele vizate sunt localizate în zone urbane aglomerate în care densitatea locaţiilor companiei este una ...
Cel puţin trei persoane au murit şi alte cinci au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra unei cafenele din localitatea egipteană Ayat, situată la 50 de kilometri sud de Cairo, relatează Le Monde, citat de news.ro. Potrivit ...
Pe 21 martie se “plătește cu poezie” în peste 270 de cafenele din România, pentru al 5-lea an la rând. De Ziua Internațională a Poeziei, Julius Meinl îi îndeamnă pe români să își redescopere creativitatea la o ceașcă de cafea. În urma unui sondaj ...
În două zile (6 - 7.11.2015), comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa au controlat 56 de operatori economici, 40 dintre aceştia fiind prinşi pe picior greşit, respectiv 71,4%. Aşadar, inspectorii Protecţiei Consumatorului au desfăşurat acţiuni de ...