Cunosc bărbaţi care, deşi fac pe Mihai Viteazul la apogeul luptelor sale cu turcii şi alte naţionalităţi conlocuitoare, ies rar de sub papucul nevestei. Îi auzi deseori lăudîndu-se. Domnule, eu nu am probleme. Am o nevastă... Cum? Pîinea lui Dumnezeu. Individul în cauză, posesor al pîinii lui Dumnezeu, ce-i drept, feliată, merge tot timpul cu capul în jos. La început, am crezut că este vorba de un tic sau de o durere sîcîitoare în ceafă, cum mai păţesc unele genii de pe la noi. Da’ de unde! Mi-a şoptit cineva că omul cu pîinea lui Dumnezeu o încasează des acasă, evident, de la consoartă, care obişnuieşte să-l atingă bine cu papucul în cap. Adică, vreau să zic, exact unde stă el cel mai prost din punct de vedere al materiei cenuşii. Asta, din cauza loviturilor dese cu papucul în cap, lasă dîră de cenuşă în urma lui. A nu se confunda cu materia cenuşie! Sînt mulţi bărbaţi care se dau cocoşi. În realitate, sînt nişte bieţi cocoşei din zahăr ars. Doar gura e de ei. Şi aia, cum să zic, cu jumătate de glas. În ultima vreme, s-au cam inversat rolurile. De cînd familia a ajuns nucleul societăţii, sînt destui bărbaţi care o iau serios pe cocoaşă. În felul acesta, violenţa în familie a devenit de genul feminin, ceea ce, după optica unora, se numeşte gingăşie. Am asistat adeseori la scene încredibile în care cîte o namilă era băgată sub masă doar cu un imperativ “Gogule, ciocul mic şi termină cu băutura!” Firesc, unde-i ciocul mic şi litrajul este pe măsură. Cunosc un individ care bate zilnic covoarele. Băi, îi zic, la voi în casă se face în fiecare zi curăţenie? Omul, preocupat să aplice fiecare lovitură la cap (de franjuri), mi-a răspuns într-un tîrziu. Cel în cauză, pe care, la un moment dat, îl credeam un bărbat ideal, mi-a făcut o mărturisire de-a dreptul cutremurătoare. Mă pregătesc în tehnici de luptă casnică, spunea el. Poate pare prea pretenţios, dar ăsta este adevărul. A apărut şi s-a extins, cu tehnicile ei cu tot, lupta de casă. Înţeleg că unii s-au apucat să scrie manuale pe această temă. Sînt diverse tehnici şi stiluri de autoapărare masculină, cunoscut fiind faptul că lupta de casă, nu de clasă cum spun marxiştii, este cea mai perversă cu putinţă. De la atacul clasic cu papucul, s-a ajuns la metode dintre cele mai sofisticate. De pildă, s-a diversificat lupta corp la corp cu nevasta inamică. Lupta corp la corp, sau claie peste grămadă, după cum preferă unii, se diferenţiază enorm de actul sexual obligatoriu în familie. La lupta corp la corp, precizez, nu există preludiu. Este un paradox, desigur, al luptei de casă, în care intrigile dominante pornesc de la nişte simple “vorbe dulci”. Caftul casnic face trimitere tot timpul la memorie şi istorie. Uneori, cînd mai ajunge şi bărbatul deasupra, cară pumni în numele tatălui şi a acoliţilor săi. Să fim înţeleşi, nu mi-am propus să fac din masculii feroce nişte victime. Nu este cazul. Eu mă refer numai şi numai la cocoşii care se umflă în pene după ce o iau în creastă. Ca şi bătaia, caftul casnic este rupt din rai, dovadă moaca de pocăiţi a celor care o fură metodic de la neveste…