Caii sălbatici din Deltă, salvaţi de la tăiere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Demers reuşit

Caii sălbatici din Deltă, salvaţi de la tăiere

Justiție 23 Mai 2011 / 00:00 574 accesări

Transportul celor 49 de cai sălbatici din Deltă trimişi pentru a fi abatorizaţi la Sfântul Gheorghe, judeţul Covasna, a fost oprit de Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cele 47 de cabaline care mai erau în viaţă fiind trimise către o fermă din localitatea Urleasca, judeţul Brăila, conform reprezentanţilor mai multor asociaţii de protecţie a animalelor. Cailor li s-au acordat îngrijiri medicale, au fost adăpaţi şi hrăniţi, pentru că, după ce au parcurs peste 300 de kilometri fără apă şi hrană, mai multe exemplare se aflau într-o stare critică, specialiştii nedându-le şanse de supravieţuire. Poliţiştii de la Serviciul Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au întocmit dosar penal transportatorului pentru rele tratamente aplicate animalelor. “În urma verificărilor s-a stabilit că, deşi existau documente valabile de transport, provenienţă şi sănătate, caii aveau multiple răni şi nu erau respectate regulile speciale privind hrana şi adăpatul animalelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, Jenel Şogor. La rândul lor, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila au constatat, cu această ocazie, că au fost încălcate normele de bunăstare a animalelor în timpul drumului, operatorul de transport fiind sancţionat cu amendă în valoare de 20.000 de lei. Potrivit şefului DSVSA Brăila, Gicu Drăgan, în următoarele două săptămâni, caii vor fi supuşi unor analize medicale, iar în funcţie de rezultatele acestora cei bolnavi de anemie infecţioasă ecvină vor fi eutanasiaţi, o decizie agreată şi de asociaţiile pentru protecţia animalelor, iar celor sănătoşi li se vor căuta stăpâni.

TRANSPORTURILE DE CAI DIN DELTĂ, STOPATE • Privind soarta cailor rămaşi captivi pe raza comunei tulcene C.A. Rosetti, al căror număr se ridică la aprox. 30, conform lui Kuki Bărbuceanu, reprezentantul Vier Pfoten România, asociaţie de protecţie a animalelor aflată în prim planul acţiunii de salvare a cabalinelor, ei nu vor mai fi transportaţi pentru moment către o unitate de sacrificare. Conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus DSVSA Tulcea să stopeze orice transport de cabaline până la clarificarea situaţiei între autorităţile locale, cei care se declară proprietarii animalelor prinse în Pădurea Letea şi reprezentanţii asociaţiei de protecţie a animalelor.



12