Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că lucrătorii de la căile ferate și de la metroul suburban au anunțat o grevă de 24 de ore, pentru vineri, 8 iunie 2018, în intervalul orar 00:00-24:00 ...
La 23 aprilie 1880 a fost înfiinţată Direcţia Princiară a Căilor Ferate din România, prima formă de administraţie feroviară de stat sub emblema „CFR”, iar această zi a fost declarată, după 1989, ziua Lucrătorului Feroviar! "La mulți ani, dragi colegi!", este mesajul ...
Peste 443 de persoane care călătoreau fraudulos cu trenul au fost prinşi de către poliţişti în doar două zile, potrivit Poliţiei Române. Poliţiştii au verificat trenurile de călători care circulă pe magistralele de cale ferată şi pe liniile adiacente, precum şi staţiile de cale ferată ...
Japonia menține deschisă o gară feroviară scoasă din uz pentru un singur pasager: o elevă de liceu, relatează site-ul citylab.com. De ani de zile, acest singur pasager așteaptă în gara Kami-Shirataki din insula nordică Hokkaido. Totul pare a fi o scenă desprinsă dintr-un film al regizorului Hayao ...