Căile Ferate, blocate în această dimineaţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Între 7.00 şi 9.00. Întrerupere voluntară

Căile Ferate, blocate în această dimineaţă

Eveniment 23 Aprilie 2014 / 00:00 571 accesări

Niciun tren nu circulă, astăzi, între orele 7.00 şi 9.00, angajaţii întrerupând voluntar lucrul, ca urmare a eşuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă, a declarat, ieri, preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică. „Protestul nu este organizat de sindicate. Va fi vorba despre o încetare voluntară a lucrului de către cei implicaţi în circulaţia trenurilor, pentru a trage semnale de alarmă actualilor şi foştilor guvernanţi legate de faptul că în ultimii cinci ani nu au primit niciun procent în plus la salarii. Negocierile pentru încheierea noului contract colectiv de muncă au eşuat, ultima întâlnire cu ministrul Transporturilor fiind astăzi (marţi - n.r.). Noi i-am informat pe angajaţi că a eşuat negocierea. Miercuri (astăzi - n.r.) va mai fi o întâlnire cu ministrul, la 17.00“, a spus Frăţică. La rândul său, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a spus că are „informaţii“ privind oprirea temporară a lucrului în această dimineaţă, subliniind însă că eventualul protest nu este organizat de sindicate. Reamintim că federaţiile sindicale din transporturile feroviare ameninţau încă din 15 aprilie că ar putea declanşa conflictul colectiv de muncă începând cu 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, care să ţină cont de solicitările salariaţilor. Printre nemulţumirile ceferiştilor se numără cele legate de nivelul salariilor, de eliminarea drepturilor angajaţilor de a călători gratuit pe calea ferată şi de disponibilizarea a 2.500 de salariaţi de la CFR Marfă.



12