Câine poliţist la pensie!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Câine poliţist la pensie!

Eveniment 12 Iulie 2012 / 00:00 431 accesări

După ce a „lucrat“ timp de opt ani în cadrul Poliţiei Medgidia, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că Daza, un ciobănesc german pregătit pentru însoţire, va fi pensionat. Născut de Ziua Poliţiei Române, pe 25 martie 2003, Daza a fost dresată în 2004, la Centrul Chinologic Sibiu, iar de atunci a participat, timp de opt ani, alături de ag. şef adj. Mihai Moise, din cadrul Secţiei 4 de Poliţie Rurală Medgidia, la câteva mii de misiuni de patrulare şi intervenţii pentru menţinerea liniştii şi ordinii publice. Poliţistul a rebotezat-o pe Daza spunându-i Mona. În 2011, la verificarea anuală, specialiştii Centrului Chinologic Sibiu,, au stabilit că Daza nu mai poate face faţă cerinţelor pentru care a fost pregătită. Ca urmare, conducerea IPJ Constanţa a luat măsura organizării unei licitaţii, conform prevederilor legale, pentru vânzarea câinelui, însă, pentru că nu s-a înscris nicio persoană, s-a recurs la „transmiterea fără plată”. Mai exact, câinele ciobănesc va ajunge, gratis, la cei interesaţi să îi asigure un cămin. Mona nu va ajunge, însă, pe mâna primei persoane care se va arăta interesată. O comisie va analiza fiecare dosar şi va efectua anchete sociale pentru a se asigura că ciobănescul care a lucrat de partea legii timp de opt ani va avea parte de un tratament adecvat. Reprezentanţii IPJ Constanţa spun că ultima intervenţie decisivă a câinelui poliţist a avut loc în 2010. Mona a reuşit atunci să oprească un scandal izbucnit între două grupuri de bărbaţi, în localitatea Castelu, după ce l-a culcat la pământ şi l-a imobilizat pe cel mai agresiv dintre indivizi. Cei care vor să îi asigure un cămin cîinelui polițist pot solicita mai multe informaţii la numărul de telefon 0241.502.020.

Taguri articol


12