Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri un proiect de lege care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care prevede că pentru persoanele nevăzătoare trebuie să fie dezvoltate servicii de asistenţă vie, mai precis, câinii dresaţi să le fie ghizi. Potrivit proiectului votat de deputaţi, în legea privind promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este introdusă prevederea potrivit căreia este obligatorie dezvoltarea de servicii de asistenţă vie şi alte forme sau servicii de asistenţă adecvată a handicapului. În expunerea de motive, “asistenţă vie” o reprezintă “câinele ghid” care însoţeşte persoana cu handicap grav de vedere, iar aceşti câini au acces liber şi gratuit în toate locurile publice şi mijloacele de transport în comun. “Câinii ghizi sunt cei care prin dresaj dobândesc anumite abilităţi reale pentru a-şi ajuta stăpânii în menţinerea direcţiei, oprirea la toate schimbările care au loc pe traseu, inclusiv curbe, treceri de pietoni şi trepte, ignorarea lucrurilor care le pot distrage atenţia, precum şi alte animale, oameni, diverse sunete sau mirosuri, menţinerea unui pas moderat, evitarea obstacolelor”, se arată în expunerea de motive. Datele statistice arată că, la data de 31 decembrie 2012, în România, dintr-un total de 697.000 de persoane cu handicap, 110.000 erau cu handicap vizual. În favoarea proiectului de lege au votat 337 de deputaţi, iar unul singur „împotrivă“. Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.