Casa Albă a salutat, joi, curajul câinilor din serviciile secrete americane, după arestarea, miercuri seară, a unui bărbat care a trecut peste grilajul ce protejează peluza din faţa reşedinţei oficiale a preşedintelui SUA. Salutând reacţia agenţilor din Secret Service, Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Executivului american, a subliniat şi ”rolul câinilor care s-au comportat într-un fel atât de curajos, miercuri seara”. Într-o înregistrare video difuzată de posturile de televiziune americane, poate fi văzut bărbatul care a ajuns pe peluza din faţa Casei Albe în timp ce aplica lovituri de picior violente câinilor - ciobăneşti belgieni malinois - care au sărit asupra lui. Cei doi câini, ale căror nume sunt Hurricane şi Jordan, au suferit răni uşoare în cursul acelei înfruntări. După ce au fost transportaţi în cursul aceleiaşi seri la un cabinet veterinar, medicii au considerat că animalele sunt apte să îşi continue misiunea. Întrebat dacă angajaţii de la Casa Albă au ocazia de a intra în contact cu aceşti câini deosebit de bine antrenaţi, Josh Earnest a recunoscut, zâmbind, că interacţiunile sunt extrem de limitate.
În urmă cu o lună, atunci când Omar Gonzalez, un fost militar în vârstă de 42 de ani, a reuşit să pătrundă în reşedinţa prezidenţială, după ce a trecut peste o barieră şi a parcurs peste 60 de metri alergând pe peluza din faţa Casei Albe, câinii nu au fost lansaţi în urmărirea sa. Decizia de a nu-i lansa în urmărirea suspectului, dar şi incredibilul lanţ de evenimente care au permis unei persoane să pătrundă în reşedinţa preşedintelui SUA fac obiectul unei anchete ce vizează inclusiv examinarea atentă a tuturor procedurilor de securitate în vigoare la Casa Albă. Deocamdată, acel incident a dus la demisia directoarei Secret Service, Julia Pierson.