Câinii jandarmilor au făcut spectacol la un liceu din Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Câinii jandarmilor au făcut spectacol la un liceu din Mangalia

Eveniment 29 Noiembrie 2012 / 00:00 623 accesări

Peste 400 de elevi ai Liceului Tehnologic „Ion Bănescu”, din Mangalia, au asistat, ieri, la o serie de exerciţii demonstrative de luptă şi autoapărare prezentate de jandarmii din cadrul Detaşamentului Mobil al Inspectoratului Judeţean Constanţa. De asemenea, doi dintre câinii jandarmilor, Mozi şi Mabanu, le-au arătat liceenilor cum imobilizează infractorii. Elevii au urmărit cu interes procedee de autoapărare în lupta cu unul sau mai mulţi adversari. Primul scenariu prezentat de jandarmi a fost protecţia unui VIP aflat într-o vizită oficială, rolul vedetei fiind jucat de un licean. În momentul în care a fost atacat de agresor, VIP-ul a fost înconjurat de jandarmii-bodyguarzi, urcat în maşină, iar atacatorul imobilizat. Acţiunea a stârnit ropote de aplauze. Alt scenariu a vizat blocarea în trafic a unui autoturism cu doi suspecţi la bord. În clipa în care şoferul a fost scos din maşină şi încătuşat, complicele lui a încercat să fugă dar câinele Mozi l-a urmărit şi l-a pus la pământ. Şi Mabanu a făcut o demonstraţie, el intervenind pentru apărarea unui jandarm ameninţat cu cuţitul de un agresor. „Am organizat această acţiune în baza protocolului încheiat între Jandarmeria Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Liceenii au fost impresionaţi şi sunt convinsă că cei din clasele mai mari se gândesc deja să se orienteze către o carieră militară”, a declarat directorul Liceului Tehnologic „Ion Bănescu”, prof. Corina Mihalache. La eveniment a fost prezent şi primarul Mangaliei, Cristian Radu, care a declarat că intenţionează să înfiinţeze în sediul Poliţiei Mangalia un post permanent de jandarmi, care să asigure ordinea şi liniştea în oraş, dar şi în localităţile limitrofe. Acţiunea de ieri se încadrează în seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, având ca scop prevenirea şi reducerea fenomenului infracţional în rândul tinerilor.

Taguri articol


12