Echipajele specializate în acţiuni de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa au fost solicitate, sîmbătă după amiază, să intervină în localitatea Tuzla pentru salvarea unui cal căzut într-o groapă adîncă de aprox. trei metri. Potrivit pompierilor militari, incidentul s-a petrecut în zona „cartierului nou” din Tuzla, în apropierea unor imobile aflate în construcţie. Martorii spun că animalul păştea iar la un moment dat a călcat pe marginea unei gropi septice şi a alunecat, căzînd în gol de la o înălţime de aprox. trei metri, unde a rămas blocat în groapă timp de peste jumătate de oră pînă la sosirea echipajelor de pompieri. Militarii au încercat aproape o oră să scoată din groapă animalul, dar nu au reuşit, motiv pentru care au cerut ajutorul muncitorilor care lucrau în zonă iar aceştia le-au pus la dispoziţie un miniescavator. Cu ajutorul utilajului pompierii au reuşit să scoată la suprafaţă animalului blocat pe fundul gropii iar un medic veterinar i-a acordat îngrijirile necesare. Calul, botezat Mircea de stăpînii săi, aparţine unei familii din Tuzla care locuieşte într-o baracă de la marginea localităţii.