Calamitate în Filipine: morți și 4.600 de persoane evacuate după inundații

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Calamitate în Filipine: morți și 4.600 de persoane evacuate după inundații

Externe 17 Ianuarie 2017 / 14:43 592 accesări

Trei persoane au murit și peste 4.600 au fost evacuate în urma inundațiilor care au determinat declararea stării de dezastru natural în zona septentrională a insulei Mindanao, în sudul Flipinelor, au informat marți surse oficiale citate de EFE. Doi copii de 3 și 10 ani și un bărbat de 64 de ani au murit înecați marți dimineață după ce ploile abundente au afectat provincia Misamis Orientală, a declarat EFE Ruby Montejo, de la Biroul Provincial pentru Gestionarea Riscurilor și Dezastrelor (PDRRMO). De asemenea, în total de 4.668 de persoane au fost evacuate din Cagayan de Oro, capitala provinciei și din alte zone unde a crescut nivelul apelor urbane și rurale. Municipalitatea din Cagayan de Oro a declarat stare de dezastru natural în acest oraș afectat de precipitații abundente începând de luni. Imaginile difuzate din acest oraș prezintă o stare de haos pe străzi, cu numeroase vehicule luate de ape și case inundate sau acoperite de noroi și dărâmături.

Guvernatorul provinciei, Yevgeny Vicente Emano, a declarat suspendarea cursurilor în toate centrele de educație publică. Forțele aeriene filipineze au trimis mai multe avioane pentru a inspecta zona, în timp ce autoritățile evaluează pagubele produse proprietăților și exploatărilor agricole din această provincie în care trăiesc aproximativ 900.000 de persoane.



12