De la naşterea „poetului nepereche” au trecut aproape 162 de ani - doar câteva zile au mai rămas până „la aniversară” -, şi, chiar dacă nu se celebrează „o cifră” rotundă, Mihai Eminescu (1850-1889) merită la fel de multă atenţie acum, ca şi în urmă cu câţiva ani.

PRO DOBROGEA, ÎN 1878 Locuitorii oraşului de la malul mării ar trebui să nu uite că paşii „Luceafărului” au călcat, cândva, în Kustendgje şi că privirea sa a zăbovit, avidă de absolut, pe „mişcătoarele cărări”. Astfel, celebrarea sa an de an, pe 15 ianuarie - dată care a şi devenit Ziua Culturii Naţionale, printr-un proiect de lege adoptat în 2010 - sau comemorarea de pe 15 iunie, nu ar mai fi considerate desuete, iar poezia sa testamentară, „Mai am un singur dor” (1883), văzută din această perspectivă, are o altă... greutate. De altfel, nu trebuie uitat faptul că Mihai Eminescu s-a aflat printre cei care au susţinut reintegrarea Dobrogei în graniţele statului român, după Războiul de Independenţă din 1877-1878. În paginile ziarului „Timpul”, el aduce ca argument, printre altele, faptul că Dobrogea, „acest Orient în miniatură, cu tot amestecul său de popoară”, este „o dependenţă naturală a Ţării Româneşti”.

ÎN 1882, LA BĂI, LA CONSTANŢA La patru ani de la reintegrarea Dobrogei, în 1882, îl regăsim pe Eminescu la Constanţa, pentru o cură de băi de mare.

Din scrisoarea trimisă Veronicăi Micle şi scrisă în mansarda Hotelului D’Angleterre, numit azi „Intim”, datată 16 iunie 1882, aflăm clar motivul venirii sale la Constanţa. „Am venit ieri şi am făcut deja două băi, cari promit a-mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De aceea, sunt unul dintre cei dentâi sosiţi aici pentru băi şi nimeni nu se scaldă în afară de mine”, scria poetul.

Totodată, Eminescu, cu simţul gazetarului, face şi o descriere a nivelului de trai, la malul mării: „Viaţa e scumpă aici, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aici, căci băile întăresc şi grăbesc băile inimii. Cu toate că omul pare a întineri din ele, privirea mării linişteşte mai ales sufletele frumoase”.

Mărturie a „paşilor” săi la malul mării stă, alături de bustul realizat de Oscar Han şi amplasat pe faleza Cazinoului, plăcuţa de pe hotel „Intim” (fostul D’Angleterre): „În acest loc s-a aflat Hotel D’Angleterre, la mansarda căruia a locuit zece zile, în iunie 1882, Eminescu (1850-1889), poetul naţional al românilor”.

„Constanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos”

În următoarele rânduri ale epistolei către Veronica Micle, descrierea nemărginirii albastre a Mării Negre se îmbină cu cea a micului orăşel, aşa cum era Constanţa la sfârşitul veacului al XIX-lea: „O să mă întrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururi mişcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate feţele, căci ea e schimbăcioasă la culoare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia. Constanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos... Casele au oarecare eleganţă a clădirilor, căci piatra e eftină aci şi clădirile sunt din piatră pătrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un Consiliu Comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului”.