Călătorii, obligaţi să plătească suplimentul de viteză pe relaţia Bucureşti-Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deşi trenurile circulă cu viteza melcului

Călătorii, obligaţi să plătească suplimentul de viteză pe relaţia Bucureşti-Constanţa

Social 20 August 2007 / 00:00 719 accesări

De la începerea lucrărilor de modernizare la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa, în primăvara anului trecut, călătoriile cu trenul sînt calvarul turiştilor care vor să ajungă pe litoral. Prin aplicarea restricţiillor de viteză doar pe un singur fir, distanţa este străbătută cu viteza melcului. Chiar dacă trenurile ajung şi în aceste condiţii cu întîrzieri, indiferent dacă merg cu acceleratul sau urcă intr-un InterCity, călătorii plătesc preţuri astronomice pentru cele cinci ore pînă la Constanţa. Necazul călătorilor se transformă, însă, în cîştiguri importante pentru Compania CFR Călători. Totuşi, drumul lung la aceleaşi preţuri i-a pus pe gînduri pe responsabilii din sistemul feroviar, nu puţine fiind vocile care afirmă că suplimentul de viteză ar trebui scos din costurile biletelor. Chiar dacă măsura ar trebui aplicată cît mai rapid, directorul general al CFR Călători, Alexandru Noapteş, a declarat că preţurile biletelor pot fi reduse doar dacă CFR Infrastuctură micşorează taxa de utilizare a căii ferate. „Tarifele noastre sînt aceleaşi pe tot teritoriul ţării. Dacă vorbim de restricţiile de viteză, acestea sînt impuse de Compania CFR Infrastructură, responsabilă de sincopele referitoare la numărul de trenuri pe care poate să-l acceseze pe acest tronson, de călători, dar şi cele de marfă. Atîta vreme cît noi păstrăm condiţiile de circulaţie, cu vagoane modernizate, nu putem reduce tariful pentru restricţiile de viteză decît în condiţiile în care societatea de infrastructură reduce tarifele la taxa de utilizare a infrastructurii“, a declarat Noapteş. Directorul CFR Călători a mai afirmat că societatea este pregătită să poarte discuţii cu factorii responsabili din sistem în vederea găsirii soluţiei la tarifele prea mari.



Ştiri recomandate

12