Călătorii spaţiale mai scumpe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Călătorii spaţiale mai scumpe

Monden 10 Februarie 2010 / 00:00 348 accesări

Rusia, care va deţine în curând monopolul asupra zborurilor către Staţia Spaţială Internaţională, după retragerea din circulaţie a navetelor americane, a anunţat, marţi, că intenţionează să majoreze preţul pentru transportul astronauţilor străini la bordul capsulelor spaţiale Soyuz. Agenţia spaţială rusă Roskosmos şi NASA, care prevede o retragere din circulaţie a navetelor americane la sfârşitul anului 2010, sunt legate printr-un acord de transport al astronauţilor către Staţia Spaţială, valabil pe perioada 2009 - 2011. „Avem un acord până la 1 ianuarie 2012, care stipulează faptul că Rusia va fi responsabilă cu aceste servicii. Dar după această dată? Iertaţi-mă, dar preţurile de atunci vor fi complet diferite”, a declarat Anatoli Perminov, directorul Roskosmos. Noul tarif va trebui să acopere nu doar costurile de lansare, ci şi să contribuie la dezvoltarea industriei spaţiale ruseşti.

În mai 2009, NASA a semnat cu Roskosmos un acord în valoare de 306 milioane de dolari, pentru transportul către Staţia Spaţială şi de pe Staţie pe Terra a patru astronauţi, cu ajutorul capsulelor spaţiale Soyuz, în anul 2012. Potrivit aceluiaşi oficial rus, partea rusă din Staţia Spaţială va fi echipată cu noi module spaţiale, în cazul în care durata sa de viaţă va fi prelungită până în 2020, aşa cum a declarat săptămâna trecută preşedintele american Barack Obama.



12