Toamna este sezonul scumpirilor şi cu toate că prognozele guvernanţilor pentru acest sfîrşit de an sînt mai mult decît optimiste, preţurile la servicii şi utilităţi par să nu asculte nici în ruptul capului de indicele de inflaţie sau alte promisiuni electorale. Scumpirile la gaze şi energie încep să-şi arate încă o dată colţii către românii, însă în avangarda majorărilor de noiembrie se află tarifele la transportul feroviar de călători. În baza strategiei puse la punct de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care prevede majorarea trimestrială a preţurilor pentru acoperirea costurilor prea mari, cu pînă la 60% chiar în primul an al integrării, începînd cu 1 noiembrie, tarifele biletelor de tren vor fi mai mari cu 7,9%. Cu toate că reprezentanţii Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR SA susţin că măsura vizează compensarea preţurilor practicate de furnizorii de combustibili şi energie electrică, fără a scoate vreun cuvînt despre problemele generate de “găurile negre“ din sistemul feroviar, cei care vor avea de suferit vor fi doar călătorii. Astfel, românii vor fi obligaţi să plătească după doar patru luni de la creşterea preţurilor biletelor cu 5,2%, tarife comparabile cu cele oferite de companiile aeriene, în timp ce serviciile puse la bătaie de compania feroviară sînt şi acum departe de aşteptările călătorilor.