Cei trei indivizi care organizaseră călătoria a nu mai puțin de 129 de migranți din Turcia în România au ajuns în spatele gratiilor. Magistrații au decis, ieri după-amiază, să îi aresteze pe cei doi cetățeni turci și pe complicele lor irakian pentru o perioadă de 30 de zile. Anchetatorii au stabilit că cei trei indivizi au pus în pericol viețile celor 129 de transfugi, care au fost înghesuiți la bordul unui pescador ce abia își putea menține linia de plutire. Migranții au fost obligați să stea îngrămădiți în cala navei și să își facă nevoile în sticle. Potrivit unor surse, fiecare persoană a plătit câte 4.500 de euro pentru această călătorie, destinațiile finale fiind Germania și Suedia. Transfugii au cerut azil politic și urmează să fie transportați la Centrul pentru Refugiați de la Galați. Amintim că luni dimineață, în jurul orei 8.00, Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR) a localizat, în apropiere de frontiera cu Bulgaria, o navă suspectă, fără pavilion arborat și fără inscripții. Polițiștii de frontieră au interceptat pescadorul vechi, care abia își putea menține linia de plutire. La bordul epavei se aflau îngrămădite nu mai puțin de 132 de persoane, printre care și 27 de copii, cel mai mic dintre ei - în vârstă de doar un an și șase luni.