Doi cetăţeni turci, prinşi de poliţiştii Gărzii de Coastă la mijlocul lunii iulie, în timp ce transportau ilegal 26 de migranţi sirieni, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia. Procesul în care Cevdet Şimşek şi Mustafa Başli sunt acuzaţi de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat şi racolare, îndrumare şi călăuzire a uneia sau mai multor persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, va începe astăzi, la Judecătoria Mangalia. Conform anchetatorilor, în noaptea de 26 iulie, la ora 22.40, echipele de intervenţie ale Gărzii de Coastă au intrat în alertă după ce poliţiştii de frontieră din cadrul SCOMAR au observat o ambarcaţiune suspectă în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine travers de staţiunea Costineşti. Nava a fost supravegheată în permanenţă, iar la ora 0.55, de pe ambarcaţiunea suspectă s-a desprins o şalupă rapidă, care a înaintat în mare viteză spre malul românesc din staţiunea Costineşti.
ARESTAŢI PREVENTIV La ora 3.25, două ambarcaţiuni ale Gărzii de Coastă au interceptat, la patru mile marine travers de staţiunea Costineşti, iahtul şi şalupa rapidă, în care se aflau doi cetăţeni turci. Ulterior, echipele terestre din cadrul Grupurilor de Nave Constanţa şi Mangalia au descoperit, pe plaja din Costineşti, 26 de cetăţeni sirieni, care au declarat că au fost aduşi în România cu iahtul care le aparţine lui Cevdet Şimşek şi Mustafa Başli. În timpul audierilor, migranţii au susţinut că plata călăuzelor turce care i-au ajutat să ajungă în România urma să se facă în momentul în care ajungeau în siguranţă în Germania. După ce au dat declaraţii, sirienii au fost preluaţi de ofiţerii Serviciului Imigrări Constanţa şi transportaţi la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil, din Galaţi, pentru finalizarea formalităţilor. Pe 28 iulie, cele două călăuze turce au fost arestate preventiv.