Doi cetățeni georgieni, călăuzele celor 52 de migranți salvați miercuri de polițiștii de frontieră constănțeni, au ajuns în spatele gratiilor. Judecătorii Tribunalului Constanța i-au arestat preventiv pe Borkvadze Resan și pe Vahktangidze Merab, pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi. Ambarcațiunea suspectă a fost observată de Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră - SCOMAR, miercuri după-amiază, și interceptată de nava MAI 1105 „Ştefan cel Mare”. Oamenii legii au reușit să-i aducă la bord, în siguranță, pe cei 54 de pasageri - 34 de bărbaţi, cinci femei şi 15 copii. Polițiștii au rămas uimiți în momentul în care au descoperit pe navă o fetiță în vârstă de doar trei luni. Anchetatorii au constatat că 44 dintre transfugi sunt afgani, cinci au naționalitate iraniană, iar trei sunt pakistanezi. Potrivit anchetatorilor, ambarcaţiunea „Moonlight” a plecat către România, în noaptea de 21 spre 22 iulie, dintr-un port situat pe coasta Turciei. Migranții intenționau să ajungă într-o țară din spațiul Schengen. Aceștia au cerut deja azil politic în România și au fost transportați la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil, din Galați.