DUEL DUR CU GLORIA BUZĂU. Învinsă în runda precedentă, după o serie de cinci meciuri consecutive fără eşec, FC Farul, echipa pregătită de Ioan Sdrobiş şi Gică Butoiu, are nevoie de trei puncte sâmbătă, în duelul cu Gloria Buzău, programat de la ora 11.00, pe teren propriu, în etapa a 10-a a Ligii a II-a, pentru a ieşi din zona periculoasă a Seriei I. Constănţenii vor avea însă o misiune dificilă, după ce buzoienii au depăşit debutul dezastruos din actualul sezon şi în urmă cu o săptămână au recuperat de la FIFA cele şase puncte cu care fuseseră penalizaţi din cauza restanţelor financiare. „Va fi un meci dificil, mai ales că Gloria şi-a revenit. A luat înapoi cele şase puncte şi a câştigat încă trei săptămâna trecută. Cunosc foarte bine adversarul şi cred că suntem obligaţi să câştigăm pentru a ne depărta de zona minată a clasamentului. În plus, am de luat o revanşă, pentru că în sezonul trecut, când eram la Bacău, am pierdut de fiecare dată în meciurile cu buzoienii”, a spus preşedintele constănţenilor, Relu Damian, care a făcut şi un scurt calcul pentru finalul acestui campionat: „Programul ne-a avantajat, pentru că am jucat în deplasare meciurile cu candidatele la promovare şi am primit vizita celor din subsolul clasamentului. Astfel că am obţinut rezultate bune în faţa echipelor cu care ne luptăm pentru evitarea retrogradării, iar în retur am putea să ciupim ceva şi în fieful lor. De aceea, avem nevoie de punctaj maxim din cele trei jocuri de pe teren propriu, rămase din actualul sezon, şi să terminăm turul pe un loc bun. Dacă vom aduce vreun punct şi din deplasare, acela va fi bonus”. Etapa a 10-a începe azi, de la ora 18.00, când liderul Seriei I, Ceahlăul Piatra Neamţ, primeşte vizita “lanternei roşii”, CF Brăila.
VOR SĂ MUTE ECHIPA. Conducerea grupării a anunţat că ia în calcul şi varianta mutării echipei în alt oraş, deoarece nu poate asigura condiţii de pregătire la Constanţa. „Sperăm să putem organiza jocul de sâmbătă, pentru că avem din nou apă la stadion, condiţionată însă de semnarea unui nou acord cu RAJA, conform căruia trebuie să achităm 30 la sută din datorii până pe 10 noiembrie. Dacă problema nu se va rezolva, jocul cu Gloria Buzău ar putea fi ultimul de pe teren propriu disputat la Constanţa. Ar fi însă o ciudăţenie să ajungem ca Poli Timişoara, care joacă la Drăgăşani, dar datoria noastră este să asigurăm cele mai bune condiţii pentru echipă”, a declarat Damian.