Canicula din ultimele săptămîni a dat bătăi de cap nu numai turiştilor, ci şi cadrelor medicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, care a trebuit să întocmească un plan de măsuri pentru a depăşi cu bine perioada caniculară. Astfel, în spital, au fost montate ventilatoare în toate cabinetele şi saloanele. Conducerea spitalului susţine că nu pot fi puse aparate de aer condiţionat ,deoarece instalaţia electrică a unităţii sanitare nu ar putea rezista unui astfel de consum. Mai mult decît atît, nici fonduri suficiente pentru aceste aparate de aer condiţionat nu există, reprezentanţii spitalului preferînd să achiziţioneze instrumentar şi aparatură nouă, mult mai necesare. În toate sălile de operaţie din spital, susţin reprezentanţii unităţii sanitare, au fost montate aparate de aer condiţionat. “Fie că au făcut rost de ele prin sponsorizări, fie prin intermediul spitalului, în toate sălile de operaţii există aparate de aer condiţionat. Acest lucru permite desfăşurarea fără niciun fel de probleme a activităţii medicale”, a declarat purtătorul de cuvînt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Florian Stoian. Totuşi, cadrele medicale sînt conştiente de faptul că mult mai indicate pentru sălile de operaţii sînt sistemele de ventilaţie, deoarece în filtrele aparatelor de aer condiţionat se dezvoltă o bacterie care ar putea suprainfecta plăgile. Tocmai de aceea, filterele aparatelor de aer condiţionat din blocurile operatorii sînt schimbate la cîteva săptămîni. Chiar dacă afară se înregistrează peste 30 de grade Celsius, medicii susţin că, pînă acum, în Unitatea de Primire Urgenţe au fost semnalate doar cîteva cazuri de persoane care au avut de suferit de pe urma caniculei. Totuşi, medicii avertizează că în intervalul 11:00-17:00, nu este indicată expunerea la soare. Mai mult decît atît, hidratarea este foarte importantă, fiind bine să se consume cam doi litri de apă pe zi. Medicii spun că este indicat să se evite băuturile alcoolice şi cele pe bază de cafeină.