Eliminarea subvenţiilor acordate de Guvern populaţiei pentru căldură a făcut ca, în această iarnă, facturile la întreţinere ale constănţenilor, dar nu numai, să atingă valori foarte mari. Diferenţa faţă de costurile din iarna trecută şi cele din această iarnă s-a simţit şi mai mult în factura pe ianuarie, când temperaturile înregistrate au fost mai mici. Potrivit reprezentanţilor RADET Constanţa, consumul lunar de energie termică pentru încălzire într-un condominiu este influenţat de temperatura medie exterioară, de viteza vântului, iar în cazul condominiilor contorizate cu repartitoare de costuri, şi de economiile făcute de locatari prin reglarea debitului de agent termic ce trece prin corpurile de încălzire. RADET a făcut un calcul pentru un consum mediu înregistrat în Constanţa care arată că, pentru a încălzi o garsonieră, s-au consumat între 0,60 şi 0,72 gigacalorii. „Factura la căldură în acest caz nu ar trebui să depăşească 200 de lei. La un apartament de 2 camere, consumul a fost între 0,72 şi o gigacalorie, iar factura medie a ajuns între 200 şi 340 de lei. La 3 camere s-au consumat între 1,1 şi 1,2 gigacalorii, iar factura ar fi cam de 380 de lei. În fine, la 4 camere, consumul a fost în medie de 1,5 gigacalorii, caz în care factura nu ar trebui să depăşească 510 lei”, spun reprezentanţii RADET.
AJUTOR DE LA PRIMĂRIA CONSTANŢA Pentru cei cu venituri mici şi medii cărora Guvernul le-a tăiat subvenţia de încălzire, Primăria Constanţa le oferă un ajutor pentru a trece cu bine această iarnă, în condiţiile în care preţul gigacaloriei a crescut de la 170 de lei, la 380,33 lei. În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Municipal s-a hotărât creşterea valorii ajutoarelor de căldură acordate din bugetul local cu cinci procente pentru fiecare categorie de venit în parte. În plus, municipalitatea a mărit şi plafoanele salariilor până la care constănţenii pot beneficia de ajutor. Noile tranşe arată în felul următor: în cazul familiilor, municipalitatea va acoperi 25% din factură, pentru cele care câştigă între 1.300 şi 1.400 de lei pe membru, şi 20% pentru un venit între 1.400 şi 1.500 lei pe membru. Şi în cazul persoanelor singure au fost introduse două tranşe suplimentare. Pentru un venit între 1.600 şi 1.700 de lei, Primăria va suporta 30% din factură, iar pentru cei care câştigă între 1.700 şi 1.800 de lei, 25%. Primăria Constanţa şi Consiliul Local au decis să ajute 40 de mii de familii după ce Guvernul Boc a eliminat subvenţia la căldură.