De ceva timp, România pare să fie condusă după proverbul „ţara arde şi baba se piaptănă”. Practic, ne sufocăm de criză, iar Guvernul şi Parlamentul, cel puţin partea Puterii, se preocupă de... Statutul minorităţilor, în condiţiile în care Executivul nu a fost în stare să adopte măcar o măsură eficientă anticriză. Poate că statutul minorităţilor ne va ţine de foame tuturor. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, ca proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale să fie dezbătut pe fond doar de către Comisia pentru drepturile omului, Comisia juridică şi cea pentru învăţământ nemaifiind implicate în dezbaterea proiectului. Biroul Permanent a aprobat, astfel, solicitarea reprezentantului Partidei Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, care a cerut ca, pe fond, să fie sesizată doar comisia sa, iar pentru aviz să fie sesizate alte patru comisii, respectiv juridică, de cultură, pentru învăţământ şi pentru egalitatea de şanse. Păun şi-a motivat cererea argumentând că, prin sesizarea pe fond a unei singure comisii, cea pentru drepturile omului, se va debloca dezbaterea proiectului de lege privind statutul minorităţilor. Decizia sesizării pe fond a unei singure comisii, respectiv Comisia pentru drepturile omului, a fost contestată de către reprezentanţii Opoziţiei în Biroul permanent, care au votat împotrivă. „Având în vedere că s-a semnat protocolul între partidele care susţin PDL la guvernare, în Biroul Permanent s-a încercat să se facă preludiul acestui protocol, solicitându-se, pe o ordine de zi suplimentară, aprobarea ca proiectul de lege privind minorităţile naţionale să nu aibă un raport întocmit de către trei comisii, ci de una singură, pentru a uşura întocmirea raportului”, a precizat liderul grupului PSD din Cameră, Mircea Duşa. El a arătat că Opoziţia nu are nimic împotriva acestui proiect de lege, dar nu este de acord ca, prin această lege, să se creeze organisme paralele ale administraţiei locale şi, totodată, nu agreează ideea ca dezbaterea pe fond să fie făcută de către Comisia pentru drepturile omului. Statutul minorităţilor a fost respins de Senat şi se află în dezbaterea comisiilor de la Camera Deputaţilor de peste cinci ani, fiind amânat de multe ori din cauza lipsei de cvorum în comisii. Noul preşedinte al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că, dacă este nevoie, Statutul minorităţilor naţionale poate fi adoptat şi prin asumarea răspunderii Guvernului, însă el a apreciat că, dacă a fost cinstit în 2005 - 2007, PNL ar trebui să fie consecvent şi acum. Legea minorităţilor este unul dintre punctele „forte” impuse de liderii formaţiunilor din coaliţia guvernamentală, care au semnat, ieri, la Parlament, protocolul de colaborare parlamentară şi guvernamentală, prin care Emil Boc speră să rămână, în continuare, şef al Guvernului. Protocolul a fost semnat de către preşedintele PDL, Emil Boc, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, şi liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.