Caleaşcă vs Logan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Caleaşcă vs Logan

Eveniment 13 Septembrie 2012 / 00:00 1499 accesări

Două persoane au fost rănite, ieri după-amiază, într-un accident rutier produs în municipiul Constanţa, în jurul orelor 17.30. Potrivit anchetatorilor, un bărbat a condus o caleaşcă pe strada Dorului. Ajuns la intersecţia cu strada Portiţei, au stabilit poliţiştii de la Rutieră, acesta nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu un taxi marca Dacia Logan, care circula regulamentar pe strada Portiţei. După impact, Loganul s-a răsturnat şi a acroşat o femeie care mergea pe trotuar. În urma accidentului, femeia, dar şi taximetristul au fost răniţi. Martorii au apelat imediat linia unică 112 şi au cerut ajutor. În zonă au sosit două ambulanţe care au transportat victimele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde acestea au rămas internate. „Am auzit o bubuitură. Când am ieşit din curte, am văzut ce se întâmplase. Femeia era întinsă pe jos”, a declarat o localnică. „Mi-au scăpat caii de sub control, au luat-o pur şi simplu la goană. Am făcut tot posibilul pentru a-i opri, dar nu am reuşit să-i stăpânesc. Era ca şi cum aş fi condus o maşină fără frâne, vă spun sincer, nu am mai avut efectiv ce să fac. Taximetristul nu a avut nicio vină pentru tot ce s-a întâmplat”, a declarat proprietarul atelajului. „De vină a fost omul ăsta cu trăsura pentru că nu a oprit la stop. Am înţeles că nu a putut să-şi mai controleze caii şi de aceea s-a întâmplat accidentul”, a declarat un bărbat care locuieşte în zonă. La locul accidentului s-a deplasat şi un echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, însă intervenţia pompierilor militari nu a mai fost necesară. Poliţiştii de la Rutieră au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.



12