Calendar erotic pentru Putin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Calendar erotic pentru Putin

Monden 08 Octombrie 2010 / 00:00 457 accesări

Purtând doar articole de lenjerie intimă, 12 studente de la o universitate moscovită au pozat pentru un calendar erotic, lansat, ieri, pentru a celebra a 58-a aniversare a premierului Vladimir Putin, acest cadou fiind deja pus în vânzare în zeci de mii de exemplare în Rusia. Având imprimat pe prima pagină textul „Vladimir Vladimirovici, vă iubim. La mulţi ani, domnule Putin!”, calendarul este compus din 12 fotografii provocatoare în care apar studente ale facultăţii de jurnalism de la Universitatea din Moscova, însoţite de sloganuri fierbinţi. Astfel, modelul lunii martie, Lena Gornostaieva, care pozează în dantelă neagră, îl felicită pe premierul rus şi îi transmite următorul mesaj: „Aţi reuşit să stăpâniţi incendiile de pădure, dar eu încă ard şi acum!”. Purtătoarea de cuvânt a Facultăţii de Jurnalism din Moscova nu a apreciat însă această iniţiativă. „Este o operă erotică de prost gust”, consideră Larissa Bakoulina. „Nu suntem deloc încântaţi de faptul că ele s-au folosit de numele Facultăţii de Jurnalism. Este o lipsă de delicateţe”, a continuat aceasta.

Calendar erotic a fost conceput de Maxim Perline, un tânăr producător în vârstă de 22 de ani care lucrează pentru postul de televiziune online, Russia.ru, - şi de editorul Vladimir Tabak. Toate fetele au pozat gratuit, a declarat Maxim Perline. Aproximativ 50.000 de exemplare ale acestui calendar au fost puse în vânzare de marţi în câteva hipermarketuri din Rusia, iar preţul unui exemplar este de 260 de ruble (6,5 euro).

Taguri articol


12