Calificare fără emoţii pentru CSV 2004 Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (f) / DA1, play-off, faza I: CSV 2004 TOMIS CONSTANŢA - CSM LUGOJ 2-0 (scor general)

Calificare fără emoţii pentru CSV 2004 Tomis

Sport 21 Martie 2011 / 00:00 700 accesări

CS Volei 2004 Tomis Constanţa s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin, după ce a eliminat formaţia CSM Lugoj în primul tur din play-off (jucat în sistemul “cel mai bun din trei meciuri”). “Sirenele” nu au cedat niciun set în cele două partide jucate în Sala Sporturilor din Constanţa, pe care le-au câştigat cu 3:0 (25:13, 25:11, 25:19) - sâmbătă şi cu 3:0 (25:21, 25:21, 25:9) - duminică. Practic, aceste meciuri nu au avut istoric, dată fiind diferenţa de valoare dintre cele două formaţii. Echipa din Lugoj a dat o replică mai bună doar în meciul al doilea, duminică, atunci când oaspetele au preluat mai bine şi au profitat în primele două seturi de apatia din rândul formaţiei gazdă. „A fost greu să ne motivăm, în condiţiile toată lumea se gândea la partidele care urmează, cu Dinamo. Au fost două meciuri în care ne-am pregătit pentru turul următor”, a declarat Darko Zakoc (antrenor principal CSV 2004 Tomis). „Obiectivele noastre sunt altele, de aceea am şi acceptat să jucăm aceste două meciuri la Constanţa. Nu am avut ca obiectiv să câştigăm aici şi nici nu am crezut în aşa ceva. Diferenţa a fost făcută de valoarea superioară a jucătoarelor de la Tomis”, a spus Bogdan Paul (antrenor principal CSM Lugoj).

Au evoluat - CSV 2004 Tomis (antrenori Darko Zakoc şi Constantin Alexe): Neaga - Nikolova, Butnaru, Gavrilescu, Nemţanu, Majstorovic şi Vujovic - libero (au mai jucat: Bobi, Viviane, Trică, Cazacu şi Juliana); CSM Lugoj (antrenor Bogdan Paul): Balintoni - I. Alexandru, L. Ciobanu, Canea, L. Lungu, Lupescu şi Smultea - libero (au mai jucat: S. Marian şi G. Constantin). Au arbitrat: Veronica Papadopol (Galaţi) şi Sorina Niculescu (Bucureşti).

S-a mai încheiat o dispută din play-off, Ştiinţa Bacău reuşind să elimine pe SCM U. Craiova după două victorii cu 3:0. Alte rezultate: Dinamo Bucureşti - Pro Volei Botoşani 3:0 şi Unic Piatra Neamţ - CSU Tg. Mureş 3:1 (meciul al doilea are loc miercuri, pe terenul oaspetelor de sâmbătă).

În play-out, U. Cluj conduce cu 2-0 pe CSM Sibiu, după victorii pe teren propriu cu 3:0 şi 3:1. Meciurile 3 şi 4 se dispută miercuri şi joi (dacă va fi necesar), la Sibiu. În play-out se joacă în sistemul “cel mai bun din cinci partide”.



12