Calificare fără probleme pentru FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Cupa României, turul al IV-lea: VIITORUL AXINTELE - FC FARUL CONSTANŢA 1-3

Calificare fără probleme pentru FC Farul

Sport 28 August 2013 / 00:00 1116 accesări

Cu o echipă formată pe ultima sută de metri, FC Farul Constanţa a debutat perfect în noul sezon, învingând ieri, în deplasare, cu 3-1, în turul al IV-lea al Cupei României la fotbal, formaţia din Liga a III-a Viitorul Axintele. Echipa pregătită de Ion Răuţă a tranşat soarta calificării din primele 20 de minute, marcând rapid două goluri. Scorul a fost deschis încă din primul minut, când Ivanovici a pătruns pe partea dreaptă şi a şutat mingea puternic, din unghi, pe lângă portarul advers. Diferenţa s-a dublat în min. 17, după ce Igiroşanu a pătruns pe centrul apărării adverse şi a trimis plasat balonul, fără şanse pentru goalkeeper-ul advers. Constănţenii au continuat să domine, dar golul al treilea a picat abia în debutul reprizei secunde, când N. Creţu a şutat puternic de la 20 m. Pe final, oaspeţii au profitat de o nesincronizare în defensiva Farului şi au redus din handicap, dar gruparea de pe litoral a obţinut calificarea fără probleme. În plus, diferenţa liniştitoare a făcut ca în teren să intre şi noua achiziţie Cristian Silvăşan, chiar dacă acesta venea după trei săptămâni de pauză.

„Sunt foarte mulţumit de jocul din prima repriză, dar, mai important, sunt mulţumit de angajamentul şi dăruirea jucătorilor. Nu a fost uşor, pentru că am întâlnit o echipă arţăgoasă, dar am reuşit să marcăm foarte rapid. Mai avem de lucru, ţinând cont de faptul că nu am început pregătirea cu acest lot şi unii jucători sunt în urmă la capitolul fizic. Suferim un pic şi la capitolul relaţii de joc, dar nu se poate face totul peste noapte. În plus, suntem pe finalul unui cantonament de zece zile şi s-a văzut o lipsă de prospeţime. În Cupa României nu avem obiectiv, ci vom lua meci cu meci şi vom încerca să câştigăm”, a spus antrenorul Ion Răuţă. Tehnicianul Farului a folosit următoarea formaţie: Vl. Neagu - Pîslaru (53 Niţescu), Buzea, Răvoiu, Coteanu - Ivanovici, Coconaşu (76 Nicola), I. Florea, N. Creţu - Bolat (70 Silvăşan), Igiroşanu.

AMICAL DE LUX. În această săptămână, FC Farul va susţine ultimele teste de verificare înaintea debutului Ligii a II-a, programat la 7 septembrie. Astăzi, de la ora 11.00, constănţenii vor juca pe terenul central cu formaţia din Liga a IV-a CFR Constanţa, antrenorul Ion Răuţă urmând să folosească jucătorii care nu au evoluat în meciul din Cupa României. Marea surpriză ar putea fi o partidă amicală împotriva campioanei României, Steaua Bucureşti, existând şanse mari ca întâlnirea să aibă loc sâmbătă seară, pe stadionul „Farul”, la lumina reflectoarelor.



12