Cel mai mare turneu de tenis de cîmp de pe litoral, organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Constanţa, a debutat, ieri, la Arena “Tennis Club Idu”, cu meciurile din calificările pentru tabloul principal. “Challenger Mamaia 2008”, turneu dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de euro şi a cărui licenţă este deţinută de fostul jucător de Cupa Davis, Gabriel Trifu, va aduce la start unii dintre cei mai buni jucători români, Victor Crivoi, Cătălin Gârd şi Adrian Cruciat confirmîndu-şi deja prezenţa. În plus, constănţenii Horia Tecău şi Alin Constantin vor intra direct pe tabloul principal, fiind beneficiarii unor wild-card-uri acordate de organizatori. La turneu vor participa şi jucători din a doua sută a clasamentului mondial, astfel că jucătorii români vor avea o misiune dificilă în tentativa de a ajunge în fazele superioare ale competiţiei. “Nu este puţin să aduci la un turneu jucători care se clasează pe locul 121 sau 125 în lume. Mai aşteptam ceva confirmări pentru că pot interveni schimbări pînă în ultimul moment”, a declarat unul dintre oficialii turneului, Marian Sandu. Pe tabloul principal de simplu vor fi 32 de jucători, în timp ce la dublu vor intra în cursă 16 perechi.